Este bucureștean, are aproape 40 de ani, a lucrat în Inspectoratul General al Poliției Române – unde a deținut și o funcție de conducere, iar din 2023 s-a mutat la Piatra-Neamț. De atunci este șeful Serviciului Criminalistic din IPJ Neamț, recunoscător că face echipă cu adevărați profesioniști, oameni cu experiență, talentați și implicați.
- ”Fiecare om, pe oriunde trece, lasă urme”
De copil, Răzvan Dumitru s-a simțit atras de uniforma de poliție. A optat pentru Liceul Militar de Poliție de la Buzău și a pășit din atmosfera casei părintești, într-o lume cu reguli stricte, instrucție, tras cu arma din clasa a IX-a, mult studiu, interdicții. A absolvit ca șef de promoție și a urmat, firesc, Academia de Poliție.
”În baza mediilor din primii doi ani de studiu, aveam posibilitatea să aleg orice specializare mi-aș fi dorit. Am ales, fără ezitare, criminalistica. Perspicacitatea, curiozitatea, atenția la detalii, rigurozitatea, abilitatea de a găsi cu ușurință ipoteze de lucru m-au condus pe acest drum. Natura activităților criminalistice se plia pe modul meu de lucru: analiza tuturor detaliilor, pentru a exclude riscul de a trage concluzii greșite. Iar faptul că activitățile criminalistice se desfășoară departe de ochii curioșilor, în spatele benzii galbene de delimitare, se potrivește cu temperamentul meu”.
Tânărul criminalist Răzvan Dumitru și-a început activitatea la o secție de poliție din București, apoi a fost repartizat la Poliția Capitalei și, peste câțiva ani la Direcția Management Resurse Umane din IGPR. A trecut, astfel, de la cercetări la fața locului, ridicat și interpretat urme, la elaborarea de acte normative, proceduri de lucru, participarea la comisii și ședințe. Începând cu anul 2017 a avansat de la o funcția de execuție, la una de conducere. Între timp, a devenit tatăl a 3 copii (două fetițe și un băiețel, cu vârste de 6, 4 și aproape 2 ani) și a realizat că viața agitată și traficul din capitală nu sunt cei mai buni prieteni ai familiei lui.
”Soția mea este din Roman, și am ales să ne mutăm în județul Neamț pentru că ne dorim un mediu mai puțin alert, în care copiii noștri să crească armonios. Ne facem o căsuță, sperăm să ne mutăm anul acesta. Vor avea o curte în care să alerge, să se joace și să-și trăiască frumos copilăria”.
Acasă, Răzvan Dumitru gătește mâncăruri bune (paste, supe creme, fripturi, tocănițe), îi scoate pe cei mici în parc sau la ștrand, se joacă în fiecare zi cu ei și se bucură să-i surprindă în fotografii. Uneori este el însuși surprins. Fetița lui cea mare l-a întrebat câți hoți a prins. Atunci s-a gândit cum ar putea un criminalist să-i explice unui copil de 6 ani ce face la serviciu: ”Fiecare om, pe oriunde trece, lasă urme. Pot fi urme lăsate de pași, de amprentele mâinilor sau fire de păr ce i-au căzut. Noi căutăm persoanele care au încălcat legea și le găsim folosind urmele pe care le lasă”.
Dincolo de explicația simplă, criminalistica este complexă, este partea științifică a muncii de poliție și include mai multe paliere, începând cu cercetarea la fața locului. Acolo urmele trebuie descoperite și ridicate. Absolut toate categoriile: biologice, papilare, traseologice, urme de încălțăminte, urme fizico-chimice, bucăți de material. Unul dintre principiile criminalisticii spune că o urmă nedescoperită nu înseamnă că ea nu există, ci doar că metodele de căutare și mijloacele folosite, nu au fost suficient exploatate.
”După ce ridici și interpretezi urmele, intervine partea de identificări judiciare – efectiv lucrezi cu bazele de date și compari urmele ridicate de la fața locului, cu impresiunile care sunt în baza de date AFIS. Al treilea palier este compartimentul unde se întocmesc expertize și constatări criminalistice, inclusiv cu privire la detecția comportamentului simulat prin tehnica poligraf. Am lucrat pe toate palierele și toate sunt interesante. Iar în perioada în care m-am ocupat cu managementul resurselor umane, nu mi-am pierdut deprinderile și instinctele. Erau momente în care observam și analizam urmele papilare create pe diverse obiecte, ecrane de telefon sau geamuri. De când am venit la Neamț, am participat la toate cazurile deosebite (omoruri, incendii majore, morți suspecte). Lucrăm în echipă, colegii mei sunt oameni buni, care își îndeplinesc sarcinile cu conștiinciozitate, indiferent de gravitatea sau complexitatea cazului, de oră sau de vremea de afară. Astfel s-a reușit descoperirea, fixarea, ridicarea, examinarea și interpretarea tuturor categoriilor de urme, care au un rol foarte important în aflarea adevărului”.
De Ziua Poliției, comisarul șef Răzvan Dumitru îi dorește instituției în care a făcut carieră să aibă încrederea și respectul pe care le merită și să-și acopere deficitul de personal cu oameni valoroși și bine pregătiți.
Cristina Mircea