Povestea casei părintești a domnului Victor Tofan din Tazlău a ajuns la românii din țară și din străinătate, prin intermediul postului Etno Tv – urmărit de iubitorii de folclor de pretutindeni. Poate unii dintre păstrătorii obiectelor vechi și frumoase îl vor ajuta să-și completeze colecția cu un corn, un bucium și un buhai.

Emisiunea ”Matinali și populari”, la care a fost invitat în dimineața de 20 martie, i-a oferit domnului Tofan ocazia să vorbească despre efortul și bucuria de a readuce la viață o casă veche de aproape 200 de ani, ajunsă într-un stadiu grav de degradare. Acum are în curte un muzeu, admirat deja nu doar de săteni, ci și de sute de interpreți de muzică populară, care i-au trecut pragul. Vizitatorul de seamă a fost însuși principele Nicolae, nepotul regelui Mihai. A semnat în cartea de onoare, impresionat de beciul cu bolta din piatră, căruța cu roți de lemn și, mai ales, soba unicat și covorul țesut acum 130 de ani.
Cei care n-au văzut emisiunea găsesc înregistrarea aici. Turul virtual al Muzeului etnografic Victor Tofan este disponibil aici.








