Jandarmeria Neamț se mândrește cu două autospeciale achiziționate de către Jandarmeria Română în anul 2024, marca JEEP WRANGLER RUBICON și marca SSANGYONG MUSSO GRAND STYLE, dotarea tehnică fiind esențială pentru intervenția jandarmilor nemțeni în situații de urgență.
Prima dintre acestea este marca JEEP WRANGLER RUBICON achiziționată prin proiectul VIZIUNE 2020 și va fi folosită de către jandarmii montani din cadrul Postului Montan Durău.
Această autospecială cu capacitate de deplasare mărită în teren accidentat, este dotată pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul victimelor, specială pentru a veni în sprijinul turiștilor atunci când au nevoie de ajutor.
Autospeciala este prevăzută cu sisteme suplimentare de iluminat perimetral, troliu pentru depășirea zonelor inaccesibile sau foarte greu accesibile, semnale acustice și luminoase pentru deplasarea în regim de urgență până în zona montană, echipamente medicale pentru traumă și monitorizare-defibrilare a victimelor aflate în dificultate în zona montană.
Cea de a doua autospecială face parte din lotul celor 51 de autospeciale achiziționate de Jandarmeria Română împreună cu Banca Natională pentru Reconstrucții și Dezvoltare, prin proiectul ,,Consolidarea infrastructurii și a pregătirii pentru situații critice de urgență” cu scopul de a veni in sprijinul unităților operative în ceea ce privește tehnica potrivită intervenției.
Autospeciala este prevăzută cu ecran de afișare a unor mesaje de avertizare a populației din zonele afectate de calamități, camera cu termoviziune, dar și echipamente care asigura accesul în zone greu accesibile, astfel încât se va asigura intervenția rapidă și eficientă a jandarmilor in cazul unor dezastre naturale.








Proiectul VIZIUNE 2000 ? Pai care este vionarul care s-a gandit sa doteze cu autospeciale medicalizate o institutie care nu are in atributiuni, interventii de acet gen. Romania noaptea mintii. Jandarmeria nici macar nu face parte din Departamentul Pentru Situatii de Urgenta !!!
De ce OMFG in loc sa-si respecte si realizeze atributiunile pentru care au fost infiintati unii vor sa defileze in alte uniforme.