Matei Moraru – autorul celor două goluri splendide ale Ceahlăului în meciul cu Concordia Chiajna – este un jucător modest. Se consideră ”roata unei mașini”, care are un șofer foarte bun (antrenorul Cristian Pustai) și o direcție clară: Liga 1.
Este pietrean, are 18 ani și a început să joace fotbal de când era la grădiniță. La vârsta de 10 ani a plecat la Cluj, unde a crescut și a învățat, practic, ce înseamnă echipa. În vara anului trecut a fost ”împrumutat” de CSM Ceahlăul. N-a semnat prelungirea contractului cu U Cluj și își dorește să rămână acasă.
”Îmi place foarte mult atmosfera de la echipă, chiar mă înțeleg foarte bine cu toți colegii, iar domnul Pustai e cel mai bun antrenor cu care am lucrat. Meciul cu Chiajna a fost cel mai important, ca realizare, pentru mine. Am simțit de când am intrat pe teren că voi da gol, dar nu mă așteptam să înscriu de două ori. A fost un meci greu. După victoria cu Chiajna, toată lumea crede că putem bate și Dumbrăvița foarte ușor, dar lucrurile diferă de la meci la meci, nu putem ști, sunt și surprize foarte mari uneori. Eu, sincer, m-am gândit că vom câștiga toate cele 4 meciuri și, peste 3 săptămâni, vom fi în play-off. Eu așa cred”.
Matei nu este superstițios și nu crede că dacă ar face ceva anume înainte de meci, i-ar purta noroc. De altfel, consideră că în soarta unei partide norocul contează în aceeași proporție ca arbitrul: ”În România arbitrii dau prea ușor fault, pe când în Premier League huiduie tribuna, acolo ca jucător nu ai tupeul să te prefaci. Eu cred că o echipă bună câștigă chiar dacă adversarul este favorizat de arbitru, pentru că nu arbitrul bagă mingea în poartă. 90% din scor înseamnă forța echipei, 5% arbitrul și 5% norocul. Apropo de noroc, poți să joci foarte bine și să dai numai în bară sau să scapi singur cu portarul și să ratezi. Se întâmplă. Dar succesul depinde covârșitor de calitatea jucătorilor, de capacitatea lor de a fi o echipă și de a da totul și la antrenament, și la meci. Trebuie muncă”.
Matei este un jucător muncitor și conștiincios. A pus întotdeauna pe primul loc antrenamentele și rareori și-a permis o săptămână de vacanță, să fugă un pic la pensiunea bunicilor din Durău, să se relaxeze. Cea mai lungă perioadă de stat departe de teren a fost după meciul cu Șelimbăr, când a suferit o fractură deschisă la brațul stâng: o lună în ghips, apoi recuperare. A fost cea mai gravă accidentare de până acum și speră să nu mai aibă parte de asemenea experiențe.
A doua pasiune a lui Matei, după fotbal, este șofatul. A condus pe distanțe lungi chiar de a doua zi după ce a obținut permisul, dar nu atât de dragul de a călători, cât pentru a-și ajuta tatăl, care deține o afacere ce presupune deplasări dese.
”Nu-mi prea place să călătoresc dacă n-am treabă, prefer să stau cu familia și cu prietenii. Probabil și pentru că am plecat de mic de acasă și chiar dacă veneau părinții să mă vadă măcar o dată la două săptămâni, nu e ca atunci când aș fi stat cu ei și cu sora mea, zi de zi. Mă bucur că am o familie frumoasă și câțiva prieteni buni și nu uit niciodată, seara, să fac rugăciunea de mulțumire către Dumnezeu. Tata îmi spune tot timpul să fiu modest, să calculez bine fiecare pas și să nu uit niciodată cine sunt. Dacă mă gândesc la pași, mi-ar plăcea ca peste 10 ani să fiu la unul din cele mai bune campionate din Europa. Pentru mine fotbalul înseamnă nu doar pasiune, ci și viață sănătoasă. Chiar dacă nu ajungi să câștigi sume mari de bani, faptul că faci antrenamente zi de zi, mănânci sănătos și mergi în deplasări înseamnă un mare avantaj. Îmi plac mult meciurile în deplasare, să joc pe terenuri cu care nu sunt obișnuit e o provocare pentru mine. Modelul meu e fotbalistul argentinian Lionel Messi. Mi-ar plăcea să driblez ca el. Încerc”.
Cristina Mircea
