Azdren Lullaku și-a dorit să devină fotbalist de mic copil. Iubea mingea, dormea cu mingea, se juca cu mingea… S-a născut în Kosovo (pe 15 februarie 1988), și-a pierdut tatăl când avea 6 ani, a prins războiul, a fugit în Albania cu mama și cu fratele lui, iar de acolo, cu barca, în Italia. A fost ca în filmele în care personajul principal plânge că pierde avionul, iar avionul se prăbușește. Dumnezeu l-a iubit!
- ”Mama și fratele meu au făcut tot posibilul să nu mă las de fotbal”
”Fotbalul pentru mine este totul, fotbalul m-a format, fotbalul mi-a schimbat viața. Am trecut printr-o perioadă grea în Italia, o mamă cu doi copii nu se descurca prea bine. Mama și fratele meu au făcut tot posibilul ca eu să merg mai departe și să nu renunț la fotbal. Fratele meu, la vârsta de 15 ani, a început să lucreze”.
Echipa de ligă inferioară la care juca Azdren nu părea să-i ofere mari oportunități, dar familia a considerat că fiecare efort merită pentru a-i îndeplini visul. Tânărul fotbalist a urcat treptat, cu multă muncă, spre ligile superioare, până s-a lovit de statutul de extracomunitar care-l împiedica să ajungă la profesioniști. În anul 2012, a ales să vină în România, pentru o probă. Și a ajuns la Gaz Metan Mediaș, în fața antrenorului Cristian Pustai, care l-a selectat – alături de un alt jucător – din 30 de candidați.
”Domnul Pustai a plecat la Pandurii Târgu Jiu, eu am mai rămas 3 ani jumătate la Mediaș, după care am plecat la Politehnica Iași, iar el s-a întors la Gaz Metan și echipa a retrogradat în 2015, fix când a retrogradat și Ceahlăul. Apoi echipa a promovat, domnul Pustai m-a luat înapoi și 2016 a fost anul cel mai bun din cariera mea. Am fost golgheterul României, cu 16 goluri marcate în jumătate de tur”.
Când Cristian Pustai l-a adus la CSM Ceahlăul Piatra-Neamț, în vara anului trecut, Azdren juca la Chiajna, echipa aflată acum la egalitate cu Ceahlăul (22 de puncte) în lupta pentru accederea în play-off.
- ”M-aș bucura dacă Darian se face fotbalist”
Azdren Llullaku vorbește românește aproape fără greșeală. La fel de bine ca italiană, engleză și albaneză, dar nu se declară albanez: ”Eu sunt de etnie albaneză, dar practic sunt kosovar. Doar că am jucat cu Naționala Albaniei, atunci mi-au făcut pașaport albanez și de acolo mi se trage prezentarea ca jucător albanez”.
De aproape 12 ani, Azdren trăiește în România, țara pe care o consideră deosebit de frumoasă, cu locuri superbe și cu oameni ospitalieri și cumsecade. I-ar plăcea să-și facă o casă la Mediaș – orașul de care s-a legat sufletește și de care-i este mereu dor. La Mediaș a cunoscut-o pe Roxana, în 2013, și de atunci sunt nedespărțiți. Șapte ani mai târziu au devenit părinți, iar Darian este centrul universului lor.
”De când a venit pe lume copilul cu el îmi petrec ziua, după ce vin de la antrenament. Ieșim la plimbare, în parc, la mall – unde este un spațiu de joacă și-i place foarte mult. Merge la grădiniță, se joacă tot timpul cu mingea. Nu ascund că m-aș bucura dacă se face fotbalist, Doamne ajută! Dar n-am să-i impun eu ce să facă, va alege el”.
- ”Domnul Măzărianu are nevoie de ajutorul orașului lui”
După accidentarea lui Stejărel Vișinar, Azdren a devenit căpitanul echipei. S-a votat, democratic, fiecare jucător având dreptul la două propuneri – scrise pe hârtie. Din 24 de voturi, 18 au fost pentru Azdren Llullaku.
”Mă bucur foarte mult că am fost ales de băieți, înseamnă că au încredere în mine. Îl așteptăm pe Stejărel să revină la echipă, complet recuperat. E un jucător foarte valoros. Dar până atunci îmi doresc să prindem play-off-ul și să avem șansa să promovăm. E primul an în Liga 2 după atâția ani de Liga 3 și Liga 4. Cu siguranță nu este ușor și cred că am făcut un parcurs destul de bun, deși am și pierdut niște puncte aiurea, dar poate și din cauza lipsei de experiență. Cred că acum, după 6 luni, experiența s-a acumulat și avem o șansă foarte bună în aceste 4 meciuri care au rămas pentru play-off. Sper să reușim, pentru că merităm. Primul meci e cu Chiajna, joia viitoare, pe 22. Poate este un avantaj pentru noi faptul că presiunea e mai mare la adversari, având în vedere cât s-a investit în echipa lor. Eu îl apreciez mult pe domnul Măzărianu că ține echipa aproape de unul singur și vrea să o ducă mai sus, doar că și el are nevoie de ajutorul orașului lui. Măcar al orașului, dacă nu al județului. Să sperăm că ajungem în Liga 1, acolo sponsorizările sunt altele și oamenii care vor să vină lângă echipă or să fie mai mulți. Doamne ajută să ajungem acolo!”.
- ”Un meci e ca un examen”
Azdren este un jucător talentat și serios, care știe că rezultatele vin doar prin munca de fiecare zi. Sigur, într-un meci este vorba și de noroc, și de tactică, dar antrenamentul este foarte important: ”Un meci e ca un examen. Dacă elevul nu învață, nu are cum să ia notă bună. Ca fotbalist trebuie să fii serios 100% și trebuie să-ți respecți meseria dacă vrei rezultate. Dacă-ți bați joc de munca ta, nici rezultatele n-or să vină. Poate ai noroc o zi, două, dar pe termen lung nu ai nicio șansă. Am văzut jucători care au dat bine într-un meci, două și deja se cred fotbaliști, dar nu-i deloc așa. Ca să devii fotbalist bun trebuie să muncești ani de zile și să fii disciplinat și responsabil. Iar când vorbim despre echipă, antrenorul contează mult. Domnul Pustai este foarte, foarte bun. Este genul de antrenor care vrea seriozitate, vrea muncă, deci este fix stilul meu. Decizia conducerii clubului de a merge în cantonament în Antalya a fost tocmai în ideea unei pregătiri serioase, cu echipe bune pentru meciurile amicale. În Piatra-Neamț aveam doar echipe de Liga 3 și nu ar fi fost meciuri atât de solicitante. A fost o alegere foarte bună, un cantonament reușit și suntem pregătiți pentru cele 4 meciuri de care vorbeam. De fiecare dată se face vizionare la echipa adversă, de asta se ocupă domnul Pustai foarte bine, și vedem unde putem ataca și unde trebuie să ne apărăm. E adevărat că și norocul face parte din fotbal, dar dacă nu-l cauți, nu vine!”.
- ”Am de gând să fac cursuri de antrenor în Italia”
Om care a trecut din copilărie prin momente foarte grele – moartea tatălui, războiul, fuga – Azdren crede că Dumnezeu l-a vegheat. Mai ales în seara aceea când se putea să fie altfel: ”Am fugit în Albania după războiul din Kosovo și din Albania am vrut să ne ducem în Italia, cu o bărcuță de 30 de locuri, care transporta 60 de oameni. Era foarte riscant, era mafie și se întâmplau multe. Noi trebuia să plecăm și au venit oamenii ăia ne-au spus că este totul ocupat și ne amână pentru a doua seară. Cei care au plecat în seara aia au murit toți, au fost aruncați în mare. Noi am plecat a doua zi, neștiind ce se întâmplase, și am ajuns cu bine. Când am ajuns în Italia și am apucat să dăm telefoane, toți ne credeau morți practic. Când treci prin așa ceva, chiar îți dai seama că Dumnezeu te iubește!”.
Din banii pe care i-a câștigat din fotbal (mai ales în perioada în care a jucat în Kazastan, după ce-a fost declarat golgheterul României) Azdren a cumpărat o casă în Italia, unde locuiesc și acum mama și fratele lui (căsătorit între timp și tatăl a doi copii). A fost felul lui de a le mulțumi pentru toate eforturile și sacrificiile pe care le-au făcut.
”Mamei îi datorez tot. A trecut prin perioade tare grele, a fost mamă și tată pentru doi copii. Am încercat să răsplătesc un pic ce a făcut ea și ce a făcut și fratele meu pentru mine. Am făcut și o casă în Kosovo. E ceva sentimental. De acolo a fost tata, acolo mai am un bunic, unchi, verișori, iar când mergem în vacanță am vrut să avem unde sta”.
Astăzi, când împlinește 36 de ani și este al doilea ”cel mai în vârstă” din echipa CSM Ceahlăul, căpitanul Azdren Llullaku se gândește la viitor: ”Am să joc fotbal până nu mă mai duc picioarele. Ideea asta că trec anii și n-o să mai joc fotbal nu mi-e totuna, e un pic greu. Văd că fizic încă duc destul de bine și sper să mai duc vreo 2-3 ani. Am de gând să fac cursuri de antrenor în Italia, având pașaport italian, și sper să rămân în cercul fotbalului. Nu mă văd făcând altceva!”.
Cristina Mircea
