Întâlnirea cu fotopoezia Anei-Maria Anania din această seară (10 februarie, ora 17) la Lapsus By Arrena – vizavi de Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, își propune, în esență, prezentarea volumului publicat în 2021 ”sleep paralysis”, care n-a avut parte – în pandemie – de lansarea pe care ar fi meritat-o. Conceptul de fotopoezie a apărut firesc: ”Mi-am făcut într-o zi o poză în direcția artistică și m-am gândit cum ar fi să combin niște versuri care să aibă legătură cu fotografia aceea, și așa s-a născut ideea”.
Ana-Maria Anania s-a născut pe 07 septembrie 1995, la Hangu. A copilărit printre cărți și a învățat să citească la 3 ani jumătate. În timp, împreună cu fratele, a început să facă reviste personale și jurnale, să inventeze povești și să scrie poezii.
A absolvit Colegiul Calistrat Hogaș, apoi Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași. A debutat cu volumul „sleep paralysis”, la editura Cartea de după, București.
Face parte din antologia Caietul de la Săvârșin #16, „mai deloc pomeniți”, în urma participării la Tabăra de poezie de la Săvârșin, din 2023. De asemenea, face parte din antologia „Row of masks”, coordonată de Adrian Mondea, apărută în anul 2019. A publicat în reviste și platforme literare precum: Echinox, Zona literară, O mie de semne, Revista Kryton, Revista Conta, Parnas XXI, Axis Libri, Noise Poetry, Revista Planeta Babel, Revista Golan.
A participat la Cenaclul Junimea, Iași și Cenaclul UBB al Universității Babeș -Bolyai, Cluj.
Lucrează într-un laborator de construcții, iar timpul liber și-l dedică scrisului. Abordează teme ”mai puțin luminoase”, pune cititorul ”față în față cu proprii demonii și propriile trăiri ascunse, îl ține legat de o oglindă ce-i imită adâncul sufletului, ducându-l cu gândul la propriile experiențe ce stau ascunse după paravanul banalului cotidian” (fragment dintr-o recenzie).
”Majoritatea celor care m-au citit nu-s încântați neapărat de subiectul volumului de poezii, dar cred că în acest volum se găsește câte o poezie pentru fiecare. Nu-s chiar toate atât de horror. Cei care vor veni la Arrena mă cunosc, știu cum scriu, chiar dacă e în contradicție cu felul în care sunt. Nu știe nimeni cum va arăta expoziția, pentru că nu am arătat nimănui. Ideea unei astfel de lansări a venit de la domnul Emil Nicolae, care va vorbi despre volumul de poezii. Toată lumea mă întreabă de ce abordez teme mai puțin luminoase. Are Virgina Woolf o vorbă care mie îmi place tare mult. Parafrezez: Vreau să scriu un roman despre tăceri. Despre lucrurile pe care nu le spunem. Deci, da, scriu în general despre lucrurile mai puțin frumoase, dar care există în noi toți. Arta este despre lumină, dar și despre întuneric deopotrivă. Scriu despre tot ce șoptim când suntem singuri și nu ne aude nimeni. Căci nu există doar lumină, cum nu există nici doar întuneric și poezia nu trebuie să fie doar despre frumos și gingășie, ci și despre durere, frică, conflict interior. Momentan lucrez la un roman despre o fetiță care suferă abuzuri psihice și fizice. În cele din urmă există și lumină în viața ei, vreau s-o duc într-o zonă a speranței. Chiar am cunoscut o fetiță care avea povestea asta de viață și m-am gândit să scriu un roman pentru toți copiii care au trecut prin asta și aș vrea să le dau o speranță”.
Cristina Mircea
