În cartierul Valea Viei din Piatra-Neamț s-a lucrat toată ziua de astăzi, 2 februarie, la instalația electrică stradală. Furnizarea energiei s-a reluat aproape de ora 18. Câteva minute mai târziu, o casă de pe strada Cezar Bolliac a luat foc. În locuință nu se afla nimeni, care să fi suprasolicitat instalația cu mari consumatori.
Ce s-a întâmplat pare complicat de stabilit. Proprietarul – îngrijorat de fluctuațiile de tensiune anterioare – unul din motivele pentru care Delgaz Grid a și decis să facă lucrări în zonă – nu doar că s-a preocupat să aibă instalația bine făcută, ci și-a dotat locuința și cu un stabilizator de tensiune. Eforturile s-au dovedit inutile: casa i-a luat foc după ce alimentarea cu energie a fost reluată în doi pași: a venit curentul, s-a oprit în câteva secunde și a revenit în jumătate de minut. Nici 10 minute mai târziu a fost din nou sistat, pentru că au venit pompierii să stingă incendiul. Au ars ”acoperișul anexei și parțial al casei pe o suprafață de aproximativ 150 mp, bunuri din interiorul anexei (aparate electrocasnice, mobilier etc), tâmplăria din lemn aferentă anexei”, conform ISU Neamț. Cel mai interesant aspect este cauza probabilă de producere a incendiului, și anume scurtcircuitul electric, împrejurarea determinantă stabilită de pompieri fiind ”siguranțe electrice sau alte echipamente electrice supradimensionate”.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbetCum pot fi ”supradimensionate” siguranțele automate rămâne un mister pe care-l vor dezlega, probabil, specialiștii – inclusiv electricienii care ar trebui să explice de ce astăzi, în a doua zi a lucrărilor, un vecin al omului căruia i-a luat foc casa, a avut o surpriză: generatorul pe care l-a folosit toată ziua, a mers continuu și după ce s-a reluat furnizarea energiei. Un generator care a ”sesizat”, practic, o inversare a fazelor și a ”refuzat” să se oprească și să permită intrarea curentului din rețea, tocmai pentru a proteja echipamentele electrice din locuință.
Cristina Mircea
N.B. Printre multe alte realizări, ca o ironie a sorții, poetul Cezar Bolliac a editat o revistă care se numea…”Curiosul”. Ca să vezi!

