În lumina deciziilor recente ale majorității toxice construite în jurul PNL din Consiliul Local Piatra Neamț, care au condus la introducerea și majorarea unor taxe și impozite locale, PSD Piatra Neamț va interveni cu propuneri de amendamente menite să protejeze interesele și bunăstarea cetățenilor pietreni.
Majoritatea din Consiliul Local Piatra Neamț a propus măsuri fiscale controversate, inclusiv majorarea taxei edilitare, ce afectează direct mediul privat local, precum și adoptarea unui sistem de bonificații pentru plata anticipată a taxelor, ce discriminează anumite categorii sociale, inclusiv pensionarii, care nu au acces facil la metodele de plată online.
Mai mult, se preconizează o creștere substanțială a taxelor și impozitelor locale cu 13,8%, o măsură ce va avea un impact negativ asupra multor locuitori ai municipiului.
În fața acestor măsuri, PSD Piatra Neamț propune două amendamente esențiale:
- Amendament la Proiectul 16 – Se propune acordarea unei bonificații de 10% pentru toți contribuabilii, indiferent de metoda de plată a taxelor și impozitelor locale, asigurând astfel un tratament egal pentru toți cetățenii.
- Amendamentul la Proiectul 17 – Se elimina taxa edilitara pentru toate categoriile de proprietari.
Aceste amendamente sunt menite să asigure echitatea fiscală și să protejeze în mod real cetățenii de poverile financiare nejustificate. Grija reala față de contribuabilul pietrean ar fi mai bine demonstrată dacă sutele de pile angajate în Primaria municipiului ar sta la dispoziția cetățenilor sau dacă PNL ar înțelege că nu cetățenii si mediul privat trebuie să plătească bani pentru a fi renovat sediul de partid al liberalilor ori pentru bunăstarea celor care nu își fac datoria cu onestitate.
PSD Piatra Neamț își reafirmă angajamentul de a lupta pentru drepturile și bunăstarea tuturor pietrenilor și invită consilierii locali să susțină aceste propuneri în interesul comunității!
Președinte interimar PSD Piatra-Neamț
Vasile Adrian Niță








foarte corect.