Apropierea momentului predării clădirii Muzeului de istorie și arheologie Piatra-Neamț către beneficiar, a fost marcat de constructor într-un mod inedit și elegant, luni seara (18 decembrie) printr-o întâlnire cu oamenii care i-au fost alături de-a lungul celor 3 ani de șantier. A fost evocată personalitatea marelui arhitect Ștefan Burcuș, care a proiectat clădirea, s-a vorbit în sală despre sculptorul în piatră Vicenzo Puschiasis – care a făcut o echipă valoroasă cu Carol Zane, s-a ascultat muzică bună interpretată de Cvartetul Colloseum din Iași, iar invitatul special actorul Dan Puric a ținut o prelegere despre identitatea națională versus tendințele globaliste.
”Cred că, în mare parte, a ieșit ce mi-am dorit, în sensul în care scopul nu a fost să obținem o recunoaștere sau să epatăm, ci să expunem ce-am făcut și cât de multă muncă a fost în spate”, a declarat ing. Marius Leuștean, administratorul firmei Lemar. ”Chiar a fost o întâlnire cu oamenii care au contribuit cu ceva la lucrarea aceasta. Unii au pus suflet, unii au pus știință, alții au pus efectiv materiale și echipamente. Asta am încercat să exprim, faptul că eforturile, faptul că implicarea ne-a adus până aici, până la momentul foarte apropiat de recepția lucrărilor. Oamenii au putut să vadă încă de la intrare, participarea fiecăruia dintre ei în – pe drept cuvânt – vasta restaurare. Am dorit să se observe munca lor și, mai mult, să vadă că eforturile lor n-au fost degeaba. A fost o atmosferă cu profesioniști și printre profesioniști, așa cum înțeleg eu că ar trebui marcat un astfel de moment, fără tăieri de panglici și fără discursuri care nu exprimă mare lucru”.
Apropo de discursuri, cele de substanță desigur, arhitectul Corneliu Ionescu a evocat – așa cum doar un profesionist reușește – personalitatea lui Ștefan Burcuș: ”A fost unul dintre marii arhitecții români, născut la Bacău în 1870, a început studiile la proaspăta Facultate de arhitectură din București, a plecat la Paris, pe parcursul studiilor a câștigat 7 medalii la diferite concursuri, a terminat facultatea în anul 1900 și întors de la Paris cu o formație profesională și artistică bogată și profundă, a venit în Țara Românească și a creat – ca și colegii lui – o arhitectură care constituie o etapă nouă pozitivă în evoluția arhitecturii românești. Ștefan Burcuș a proiectat mai multe clădiri dintre care mie mi se pare că cele mai reprezentative sunt aceasta Palatul administrativ din Piatra-Neamț și Palatul Camerei de Comerț a orașului București, care o vreme a fost Biblioteca centrală și acum se cheamă Biblioteca Națională. Sunt două arhitecturi complet diferite, dar care amândouă reflectă sau exprimă formația solidă profesională și artistică a lui Ștefan Burcuș dobândită și consolidată pe vremea studiilor la Paris. Ștefan Burcuș a avut două direcții în producția lui arhitecturală – una de tip clasicist francez cum este Camera de Comerț a orașului București și a doua – care utilizează învățămintele arhitecturii franceze – arhitectura care a influențat nu numai toată Europa, dar și zone străine de Europa. Franța și Parisul au răspândit cultură și civilizație în diferite zone ale producției artistice și intelectuale și au determinat crearea unor forme valabile la nivelul epocii. La această clădire Ștefan Burcuș a utilizat învățămintele din arhitectura franceză, pe care le regăsim la Palatul Luvru, la Palatul de Justiție din Paris, la Curtea de Conturi a orașului Paris și la Muzeul d’Orsay din Paris. După socotința mea această clădire este între cele mai importante, dacă nu între cele două cele mai importante de la începutul secolului XX. Curentul arhitectural Art Nouveau a utilizat multe detalii și multe culori neobișnuite. A utilizat toate tonurile și toate nuanțele de albastru, toate tonurile și toate nuanțele de verde, precum și tipologia decorației cu elemente vegetale. Aici sunt utilizate aceste principii și elemente la friza de deasupra balconului. La ferestre, Ștefan Burcuș a utilizat arce în care sunt sectoare de cărămidă smălțuită alternate cu sectoare de tencuială, care se întâlnesc de asemenea în Paris, în ultimii ani ai secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Totodată el utilizează cu pricepere elemente și principii ale arhitecturii românești tradiționale și ale arhitecturii românești care se năștea atunci sub ochii lui, create de această pleiadă de arhitecți formați la Paris, dar care nu s-au menținut strict în limita formelor și detaliilor de arhitectură franțuzești, ci au fost îmbinate cu elemente și principii de arhitectură românească”.
”Oamenii care fac lucrurile să se întâmple” – cum frumos i-a numit Marius Leuștean au fost invitați, în încheiere, să privească imagini. Unele – superbe – tablouri lucrate de Claudia Săraru în vopseluri în ulei, prin tehnică de cuțit, altele – concrete – de la începuturile restaurării, cu adevărata față a clădirii după ce-au fost îndepărtate tencuielile. Complexitatea lucrărilor, tehnicile și materialele folosite l-au determinat pe Marius Leuștean să afirme că muzeul va rezista încă 100 de ani (un interviu pe acest subiect poate fi citit aici).
Cristina Mircea
