Site icon

Actorul Florin Mircea Jr. a ieșit din scena vieții

După 30 de ani în care a slujit scena TT și profesia de actor Florin Mircea Jr. a plecat din această lume mult prea devreme, în pragul vârstei de 56 de ani. Dumnezeu să-i așeze sufletul în loc luminat!

”Echipa Teatrului Tineretului este părtașă la suferința și doliul familiei unuia dintre actorii cei mai loiali ai acestei instituții, pe care a slujit-o atât ca actor întreaga viață, cât și ca lider de sindicat. Numele său este consonant cu o lungă perioadă din istoria Teatrului Tineretului, contribuind major la prestigiul acestei instituţii prin talentul său.

Născut pe 16 decembrie 1967, la Bacău, fiu al actorului Florin-Grigore Mircea, absolvent al Academiei de Artă Teatrală Târgu Mureș, specializarea Actorie, promoția 1993, Florin Mircea Jr este angajat ca actor al Teatrului Tineretului pe 1 iulie 1993, în timpul mandatului de director deținut de regizorul Nicolae Scarlat. A debutat în același an, pe 30 noiembrie, când are loc Premiera spectacolului PROCESUL de Steven Berkoff, regia: Alison Sinclair, fiind distribuit în rolul Funcționarul.

Au urmat zeci de roluri, dintre care amintim:

Colaborări în filme:

𝐂𝐚𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐨𝐚𝐬𝐚̆, 𝐝𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐞 𝐅𝐋𝐎𝐑𝐈𝐍 𝐌𝐈𝐑𝐂𝐄𝐀 𝐉𝐑!”, se arată în mesajul Teatrului Tineretului Piatra-Neamț.

Exit mobile version