Noua Lege a pensiilor obligă salvamontiștii să muncească până la 65 de ani

0

Salvatorii montani n-au fost incluși în categoria celor care se pot pensiona la 57 de ani, în noua Lege a pensiilor, care a fost deja trimisă spre promulgare președintelui României.  Cum își poate închipui cineva că niște bătrânei uzați fizic mai pot urca muntele, prelua un accidentat pe targă și coborî imediat ca să-l predea echipajului de ambulanță? Cum își poate închipui cineva o salvare în coardă, dintr-un perete de stâncă în condițiile în care salvatorii înșiși ar putea fi în pericol? Ce mare impact bugetar ar fi avut o vârstă de pensionare decentă, ținând cont de faptul că în toată România sunt 280 de salvatori montani?

Discriminarea evidentă față de alte categorii de angajați ai instituțiilor de intervenție a fost explicată neconvingător de ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu: ”Posibilitățile noastre de a introduce noi categorii, dincolo de bunăvoința de a recunoaște pentru fiecare categorie complexitatea muncii, au fost limitate, limitate exact de ceea ce România și-a asumat prin PNRR”.

Salvamont România a reacționat printr-un comunicat în care a mulțumit celor care au înțeles că ”viața celui accidentat, a salvatorului și asigurarea unor servicii de un înalt nivel profesional, bazate nu numai pe cunoștințele profesionale, ci și pe capacitatea fizică și psihică a salvatorului, sunt elementele care fac diferența între o acțiune ratată și una de succes”. Au înțeles, din păcate, puțini politicieni, care au depus amendamente în favoarea salvatorilor. Inutil, pentru că au fost respinse.

Guvernanții au scos o lege, acum 3 ani, pentru structurile de salvare, prin care cei de la UPU, ambulanțierii și salvamontiștii se puteau pensiona la 57 de ani, daca îndeplineau cumulativ condițiile de 30 de ani de cotizație și 20 de ani de operațiuni de salvare. 57 de ani este deja o vârstă la care o viață de stat în frig își cam spune cuvântul. Dar era ceva. După ce au promulgat-o, Arafat a blocat-o pentru că era pandemie și destabiliza sistemul. Anul trecut iar au blocat-o pentru că începuse războiul din Ucraina (n-am înțeles ce legătură avem noi cu Ucraina, dar…) Acum probabil că or să o anuleze, dacă tot au o lege nouă a pensiilor cu care se mândresc grozav. Când au votat-o, am văzut cu mare ”bucurie” în suflet că au băgat acolo toate categoriile care se pensionează mai devreme și pe noi ne-au scos. Doar UDMR a depus un amendament în favoarea noastră, a ieșit un iureș foarte mare, ministrul Muncii a fost împotrivă, deși vine dintr-un județ Argeș unde există serviciu salvamont și unde a fost vicepreședinte la Consiliul Județean, și s-a cerut un moment de consultare, după care au ieșit și s-au întors lămuriți – nu ne trebuie nouă vârsta de pensionare redusă, facem operațiuni de salvare până la 65 de ani”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.

O altă prevedere legală care lovește direct în salvatori și, implicit, în viața celui accidentat pe munte este noua ordonanță a austerității, care interzice cheltuieli vitale pentru o structură de salvare.

Dacă aceste interdicții se mențin, peste câteva luni de zile nu o să mai avem oxigen și n-o să mai avem nici medicamente. Nu mai zic că ne-au tăiat cursurile de pregătire profesională, ne-au tăiat toată partea de echipare și am doi oameni pe care trebuie să-i echipez pentru iarnă. Ordonanța asta se bate cap în cap cu legislația muncii. Cum să-i trimit pe munte fără bocanci de iarnă?”, a mai precizat Raul Papalicef.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.