Una dintre anchetele răsunătoare cu privire la vaccinările fictive din pandemie – cea în care au fost arestați preotul Mario-Doro Ciucanu de la Cotu Vameș, doctorița Daniela Grosu de la Gâdinți și asistenta ei, se cam ”subțiază” din punct de vedere al probelor. Curtea de Apel Bacău a decis astăzi, 15 noiembrie, să excludă din probatoriu înregistrările ambientale făcute de investigatorii sub acoperire, care au pozat în pacienți și s-au prezentat la cabinet ca să obțină certificatul de vaccinare contra cost. Motivul: înregistrările s-au făcut fără mandat de supraveghere tehnică emis de judecător.
În luna martie 2022, medicul, asistenta, preotul și un alt intermediar (Nicolae Timofte) au fost arestați sub acuzațiile de corupție și fals. Părintele a fost acuzat că făcea legătura între oamenii dispuși să plătească pentru a obține certificate de vaccinare și personalul medical, și își oprea o parte din bani.
”Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie 2021 – martie 2022, mai multe persoane, din județele Neamț, Iași și Bacău, ar fi eliberat, în mod ilegal, certificate de vaccinare, care să ateste vaccinarea anti-Covid-19. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă, obiecte, înscrisuri și date informatice, precum și aproximativ 57.000 de euro și 22.000 de lei”, se menționa în comunicatul IPJ Neamț de la acea vreme.
În hotărârea de arestare a celor 4 persoane, judecătorii au descris cum funcționa mecanismul. Mulți ”pacienți” erau, de fapt investigatori sub acoperire, care n-au acționat procedural – după cum susține acum Curtea de Apel Bacău. Iată câteva exemple: ” La data de 20.12.2021, ar fi mimat efectuarea vaccinului pentru investigatorul sub acoperire S. I. T. şi a introdus datele false în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV), rezultând date necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii unei consecinţe juridice ( emiterea certificatului de vaccinare). La data de 12.01.2022, în baza unei rezoluţii infracţionale prealabile comune cu inculpata M.C., ar fi mimat efectuarea vaccinului pentru investigatorul sub acoperire XX şi a acceptat primirea unei sume de bani de la acesta, prin intermediul numitei M. C., introducând datele false în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV), rezultând date necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii unei consecinţe juridice, ( emiterea certificatului de vaccinare. La data de 08.02.2022 ar fi primit suma de 100 de euro de la investigatoarea sub acoperire XXX pentru a emite certificatul de vaccinare fără efectuarea efectivă a vaccinului şi a introdus datele false în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV), rezultând date necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii unei consecinţe juridice, (emiterea certificatului de vaccinare). La data de 25.02.2022, ar fi primit suma de 150 de euro de la investigatorul sub acoperire XXX pentru a emite certificatul de vaccinare fără efectuarea efectivă a vaccinului şi a introdus datele false în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV), rezultând date necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii unei consecinţe juridice, (emiterea certificatului de vaccinare). La data de 10.03.2022, ar fi mimat efectuarea vaccinului pentru investigatorul sub acoperire XXX şi a introdus datele false în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV), rezultând date necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii unei consecinţe juridice (emiterea certificatului de vaccinare)”.
După încheierea anchetei a urmat trimiterea în judecată, iar Tribunalul Neamț avea să constate că rechizitoriul și administrarea probelor s-au făcut în mod legal. Doctorița și asistenta au contestat hotărârea la Curtea de Apel Bacău, iar prin hotărârea de astăzi, instanța i-a pus în vedere procurorului să decidă dacă menține dispoziția de trimitere în judecată sau solicită restituirea dosarului: ”Desființează încheierea contestată, reţine cauza spre rejudecare şi pe fond: În baza art. 345 alin. 1 şi 2 C.p.p., admite, în parte, cererile formulate de inculpatele GROSU DANIELA şi MUNTEANU CRISTINA referitoare la nulitatea absolută a înregistrărilor ambientale audio (atât a procedeelor probatorii, cât şi a mijloacelor de probă) efectuate cu încălcarea dispoziţiilor art. 148 alin 3 C pr pen de către investigatorii sub acoperire Scutaru Ioana Tania, Stănciuc Flavius Alexandru, Rusu Alin Adrian, Ciobanu Ioana Sabina , Donea Ion Neculai şi Macovei Codrin Nicuşor. nr.55/D.G.A.-C1/2022. (…) Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 1056/P/2022 emis la data de 02.09.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ , fundamentat pe probe nelegal administrate şi în baza art. 102 alin. 2 şi 3 C.p.p. dispune excluderea din cuprinsul acestuia a tuturor trimiterilor făcute la înregistrările ambientale audio anterior excluse. Dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ în vederea remedierii actului de sesizare, procurorul urmând a comunica completului de judecători de cameră preliminară, în 5 zile, dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Pronunţată, azi, 15.11.2023, prin punerea soluției la dispoziția procurorului şi părților procesuale, prin mijlocirea grefei instanței”.
Cristina Mircea