Părintele Iustin a spus despre Părintele Petroniu că el a dus în Athos durerile unui neam întreg. Iar comunitatea din Farcașa – locul în care Petru Tănase s-a născut pe 23 mai 1916 (nu 1914, cum greșit apare în multe dintre biografii), fiind al șaselea copil din cei opt ai soților Ioan și Olimpia – a decis ca duminică, 22 octombrie, să-i cinstească memoria oferindu-i titlul de cetățean de onoare post-mortem. Ceremonia religioasă a fost dublată de o hotărâre de consiliu local, adoptată chiar în biserică, unde s-a ținut ședința, dar și de promisiunea de neuitare.
La ceremonia de la Farcașa, viața Părintelui Petroniu a fost prezentată cu date biografice de detaliu, adunate și împărtășite de preotul profesor Vasile Păvăleanu, expunere pe care o redăm aproape integral: ”Școala primară de 7 clase a urmat-o în satul natal. La vremea când mintea unui copil dă în pârg, la numai 14 ani, fratele Petru a luat calea Mănăstirii Neamț spre a se afierosi Domnului căruia fusese făgăduit. Deoarece școala de Neamț s-a desființat și având o fierbinte dorință de a adânci studiile teologice, în anul 1935 a mers la Mănăstirea Cernica lângă București la Seminarul monahal, o școală de elită a vremii, cu durata de 8 ani. Deoarece în 1941 Seminarul este desființat din ordinul lui Antonescu, își termină studiile la Seminarul Central din București. În 1942, fratele Petru din Farcașa este călugărit la Mănăstirea Neamț, primind numele de Petroniu și îndată este hirotonit diacon de către episcopul Eugen Laiu.
Apoi urmează cursurile Facultății de Teologie din București, dar și ale Facultății de matematică, deoarece pe lângă aplecarea spre cele duhovnicești avea și o înclinație spre științele exacte. Pe toată durata frecventării studiilor, s-a comportat ca un smerit călugăr, împlinind toată rânduiala monahală, fiind întru totul credincios vocației sale și stând la Mănăstirea Antim din București.
În anul 1947 este hirotonit ieromonah în catedrala patriarhală din București. În această perioadă, la Mănăstirea Antim a luat ființă o mișcare duhovnicească de rezistență împotriva regimului ateu impus de bolșevici și de comuniștii români, numită ”Rugul aprins” și care consta în practica isihastă a rostirii permanente a rugăciunii inimii. Era o atmosferă de maximă înălțare spirituală din care făceau parte oameni extraordinari precum Daniil Sandu Tudor, Adrian Făgețeanu, Andrei Scrima, Dumitru Stăniloae și mulți alții, între ei fiind și tânărul Petroniu Tănase. Toți membrii mișcării au făcut ani grei de pușcărie, unii murind în temnițe. Părintele Petroniu nu a fost arestat, a revenit la Mănăstirea Neamț și a fost numit bibliotecar și profesor suplinitor la nou înființatul Seminar Monahal de aici. La presiunea regimului comunist, se desființează Seminarul Monahal și este trimis la Mănăstirea Slatina, unde i se încredințează conducerea Școlii Monahale și mai apoi demnitatea de stareț. A stărețit în condițiile grele ale regimului comunist până în 1959, când în urma Decretului 410, ca mulți alți monahi, Părintele Petroniu a fost scos din mănăstire. Neavând unde să-și plece capul, a poposit în casa surorii sale Raveica în satul Haleasa, comuna Broșteni, unde împreună cu un alt frate călugăr, și-a făcut un bordei, în care a stat 3 ani, nevoindu-se după toată rânduiala călugărească și așteptând vremuri mai bune. Într-o noapte se trezește la ușa bordeiului cu episcopul Pavel Șerpe – administratorul complexului bisericesc de la Curtea de Argeș, care l-a luat în funcția de secretar personal, din 1961 până în 1966. La 50 de ani se pensionează din motive de boală și se retrage la Sihăstria, unde a fost considerat teologul și intelectualul mănăstirii. În ciuda vârstei și a bolii își dorea să viziteze sau să meargă de tot la Sfântul Munte. Tot Dumnezeu a rânduit aceasta. În 1975, Nicolae Ceaușescu a vizitat Grecia. Trei călugări români de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte, ajutați de ambasadorul Ion Brad, sunt primiți la Atena de Ceaușescu, și-i prezintă situația într-o notă patriotică pentru salvarea prezenței culturale și spirituale românești din Athos. Astfel se permite plecarea mai multor monahi români din țară, majoritatea din Sihăstria. Părintelui Petroniu i se permite să plece în 1978. La cei 68 de ani ai săi s-a înscris într-o muncă titanică pentru restaurarea schitului Prodromu, care era în paragină: biserică, chilii, bibliotecă, trapeză, sinodicon, acareturi, grădină etc. Încet, încet, prin multă muncă și jertfelnicie, Schitul românesc renaște, Părintele Petroniu fiind considerat al doilea ctitor al acestuia.
A trecut la cele veșnice la data de 22 februarie 2011, după ce a rostit aceste cuvinte ”Plec din viața asta mulțumit. Mulțumesc Domnului! Să ne întâlnim cu bine la rai!”. A fost înmormântat lângă incinta schitului.
În data de 27 aprilie 2023 a avut loc ceremonia de deshumare a rămășițelor sale pământești în vederea canonizării sale de către Patriarhia Ecumenică. Este o premieră extraordinară că doi cuvioși români Petroniu Tănase și Dionisie Ignat să fie canonizați, ca o recunoaștere a sfințeniei evidente de care s-au minunat toți călugării greci din Sfântul Munte”.
Video cu părintele Petroniu aici.
