Începând de mâine, 13 octombrie, noul manager al Spitalului Județean își preia funcția, cu toate problemele aferente. Dr. Cristina Iacob Atănăsoaie ne-a declarat că, în acest moment, cuiul din talpa spitalului este secția de oncologie, care funcționează ”înghesuită” în spitalul vechi. Primul gând al noului manager este să propună mutarea bolnavilor de cancer la spitalul din Bicaz sau la cel de la Bisericani.
”Secția Oncologie e cea mai gravă problemă, proiectul a eșuat, dar ce facem cu pacienții? Din punctul ăsta de vedere văd eu situația spitalului dezastruoasă, pentru că nu sunt soluții pe termen scurt pentru acele proiecte blocate, despre care vorbea domnul Alexandru Filimon. Oncologia poate funcționa numai într-un mediu spitalicesc, n-avem unde s-o ducem în altă parte. Eu mă gândeam că ar fi o variantă să fie mutată la Spitalul Bicaz, care arată foarte bine, sau la Bisericani. Oriunde unde este o linie de gardă, că de fapt asta contează: pacienții să beneficieze de asistență medicală 24 de ore din 24”, a declarat dr. Cristina Iacob Atănăsoaie.
La fel de apăsătoare este și problema proiectului Policlinicii, blocat anul acesta. În momentul de față, personalul TESA lucrează în niște boxe amenajate în Clubul spitalului, în condiții pe care noul manager le-a descris ca fiind ”îngrozitoare”.
O altă maximă urgență a spitalului este programul de conformare în vederea obținerii autorizației de funcționare, cu puține șanse de îndeplinire, având în vedere că termenul este până la sfârșitul acestui an.
”Chiar de săptămâna viitoare voi studia condițiile din acest program, dar sincer nu știu câte putem respecta. Eu sunt un om practic și sper să rezolv din aproape, în aproape, măcar o parte din probleme. Trebuie să funcționăm, trebuie să oferim ceva pacienților, mă gândesc și la demersuri către Ministerul Sănătății pentru deblocarea unor posturi absolut necesare. Știu că s-a făcut un memorandum de câteva luni, dar nu s-a primit răspuns până acum”, a mai precizat noul manager al SJU Piatra-Neamț.
Cristina Mircea







