E ceva greșit la pista de la stadion, trebuie niște galben!

0

Primarul Andrei Carabelea surprinde cu o nouă realizare – pista de atletism de la stadion – vopsită în albastru intens. Atât de intens încât te doare retina la lumina zilei, greu de spus cum se simte ”nuanța” la nocturnă. Oricum bravo, felicitări, e perfect armonizată cu portocaliul decolorat din vremea altui partid și cu verdele gazonului! Dar, totuși, ca să înțeleagă și ultimul om în ce epocă s-a făcut investiția de 2 milioane de lei din bugetul local (ba chiar 3 după alte surse, că primăria nu are bunul obicei să precizeze care sunt costurile investițiilor la fiecare postare) nu ar trebui și niște galben? La delimitarea culoarelor de alergare de exemplu! Ca să fie clar!

Cristina Mircea

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up mostbet mostbet

N.B. Au trecut 6 zile de când am întrebat de ce s-au sistat lucrările la punctul de belvedere de pe Cozla. Nici acum, Serviciul de comunicare n-a reușit să afle ce ”lucrări suplimentare” se impun la o nenorocită de construcție care n-ar fi trebuit să existe, pentru că era mai bine cu o simplă parcare și un gard de protecție. Mai bine pentru cetățeni, nu pentru cei care tot ”investesc” din bugetul local în tot felul de prioritare ”minunății”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.