La capătul a 8 ani de eforturi, în care a reușit să parcurgă pas cu pas toate etapele unei metodologii complicate, Victor Tofan a obținut avizul prealabil al Ministerului Culturii ”în vederea înființării colecției publice de etnografie”, ceea ce echivalează cu ”nașterea” unui muzeu în comuna Tazlău. Este vorba despre o casă tradițională din lemn, construită acum 200 de ani, cu două cămăruțe, celar, prispă, beci de piatră. Mândria proprietarului – care nu prea a fost sprijinit de nimeni și a trebuit să caute, de unul singur bundiţă, suman, cămaşă de noapte, război de țesut, putinele, vase de lut și fiare de călcat cu jar prin toate satele din jur, constă în piesele unicat ale viitorului său muzeu: soba și covorul cu tricolor, țesut în 1890.
Drumul de la obținerea avizului provizoriu, emiterea ordinului de ministru și pasul ulterior – acreditarea – pare mai scurt față de ceea ce a fost până acum.
”Sunt două etape – cele mai multe documente trebuie în prima etapă – cea de obținere a avizului. Pentru etapa a doua, am primit o rezoluție, urmează ordinul de ministru. A fost un parcurs lung. În primul rând am căutat metodologia de înscriere și am văzut acolo că demersurile se fac prin Direcția Județeană de Cultură. Eu am strâns toate documentele, le-am predat la Direcția pentru Cultură, care a întocmit un dosar și l-a trimis la Ministerul Culturii. Acum vreo două luni n-am primit avizul, mai trebuia completată documentația. Urmează acreditarea. Și după aceea, chiar se va putea vorbi despre un muzeu la Tazlău”, ne-a declarat Victor Tofan, omul care ține ca identitatea Tazlăului să nu se piardă.
Cristina Mircea









