Daniel – copilul ”din sistem” admis la Medicină

Are 18 ani și, de la 6 luni, a fost crescut de soții Toderiță din Tazlău. În limbaj instituțional a intrat în sistemul de protecție al DGASPC și a fost încredințat unui asistent maternal. În realitate, a ajuns într-o familie care l-a crescut și l-a iubit ca pe propriul fiu (născut întâmplător exact în aceeași zi cu Daniel, dar la câțiva ani distanță). Emoțiile și mândria lor au fost atât de mari când au aflat că Daniel a intrat la UMF Iași, încât l-au așteptat acasă cu lacrimi de bucurie în ochi.

”A fost extrem de greu, am renunțat cu totul la ieșirile în oraș de la începutul clasei a XII-a. Nu am vrut să fac pregătire, am avut ambiția de a învăța singur, dar la chimie am găsit o doamnă profesoară care să mă verifice, pentru că-mi erau greu să mă autoevaluez. Cumva, de mic am fost atras de medicină, dar mereu mi s-a spus că este greu, și mereu m-am întrebat dacă aș face față. Dar mă pasiona de copil, mă prefăceam că am pacienți – bineînțeles, erau jucării – îi consultam, le făceam injecții. La grădiniță, la o inspecție, doamna educatoare a adus niște costumații – de mecanic, de inginer, cred că bucătar și de doctor. Din toate, eu pe cea de doctor am luat-o – un halat și un stetoscop de jucărie. În clasa a X-a s-a produs declicul. O prietenă de-a mea, care a absolvit facultatea de medicină între timp, punea clipuri pe youtube și putem vedea, constant, cum învăța și cum se pregătea. După aceea am intrat pe site-ul UMF și am văzut cât de faină e facultatea și îți oferă posibilitatea să te implici în voluntariat. În clasa a XI-a m-am hotărât că ăsta este drumul meu și asta vreau să fac. În timpul pandemiei, tata a descoperit că are o boală gravă, am văzut cât de greu se mișcă sistemul și mi-am spus că vreau să ajut oamenii să-și găsească mai ușor drumul spre sănătate. Mi se pare neprețuit când cineva îți spune: Mulțumesc că m-ai ajutat!”.

De copil, Daniel Nastasă a fost atras nu doar de medicină, ci și de muzică și dans popular, a luat lecții de canto, a făcut naveta la Piatra-Neamț cu autobuzul, a avut nevoie de costume și la fiecare pas a fost susținut de mama și de tata.

”Ei înseamnă pentru mine tot universul. S-au aliniat planetele atunci când am ajuns la ei. Eu nu știu nici acum cum s-a întâmplat totul, dar nici nu vreau să aflu. Ce știu sigur este că, în momentul ăla l-am prins pe Dumnezeu de un picior. M-au susținut necondiționat mereu, m-au ajutat cu sfaturi, cu tot ce au putut ei și m-au iubit până la Dumnezeu și înapoi. Așa de frumos m-au așteptat când am ajuns acasă de la admitere: când m-au văzut, efectiv au început să plângă de bucurie. E realizarea mea personală, dar și a lor, pentru că dacă ei nu mă iubeau și nu investeau atât de mult în mine, nu-mi dădeau sfaturi care să mă ajute în viață, nu aveam cum să mă dezvolt așa și să merg în direcția asta, oricât mi-aș fi dorit. Le mulțumesc pentru susținere și doamnei diriginte de la Colegiul Gheorghe Asachi, Mihaela-Alina Foltea și doamnei directoare Constanta Chelaru, care mi-au fost mereu alături”.

Aflat la începutul unui drum de 6 ani de facultate, plus 5 de rezidențiat, Daniel știe deja că vrea să devină cardiolog. Și va fi, cu siguranță, un doctor cu inimă mare și bună!

Cristina Mircea