Record COMES – vânzări de peste 10 milioane de euro, în primele 6 luni ale anului

0

Compania Mecanică de Echipamente Speciale COMES, din Săvinești, județul Neamț, a reușit să depășească estimările și să încheie luna iunie cu vânzări record de echipamente sub presiune, în valoare de 10 milioane de euro. În primul semestru al anului trecut, COMES a livrat echipamente în valoare de 5 milioane de euro, jumătate față de perioada ianuarie-iunie 2023. Creșterea remarcabilă s-a datorat atât managementului performant al directorului general Ioan Anton Măzărianu, cât și relansării industriei de petrol, gaze și energie verde, din nevoia de a contracara criza energetică generată de invazia Ucrainei.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up

“Deschiderea punctului de lucru din Constanța a fost o decizie foarte bună. Anul acesta avem succes în special pe piața europeană. Ne așteptăm la creșterea marjei de profit în trimestrele viitoare”, a declarat Ioan Anton Măzărianu, CEO COMES.

În primul semestru din acest an, compania a marcat cea mai mare creștere a exporturilor de până acum către Germania, Franța, Italia, Lituania, și Egipt, și totodată o creștere semnificativă a desfacerii pe piața internă – preponderent în contextul reviziei tehnice generale a instalațiilor OMV Petrom.

În ideea dezvoltării capacității de producție, managementul COMES derulează o investiție în valoare de 5 milioane de euro: extinderea halei  destinate fabricației de echipamente sub presiune, cu gabarit de până la 200 tone/ buc. Noua hală industrială este cea de-a patra unitate producătoare a companiei.

De-a lungul timpului, COMES s-a implicat și în susținerea unor proiecte de natură socială, de sănătate sau sportive, contribuind la dezvoltarea municipiului Piatra Neamț și devenind un reper important al întregii zone.

Pe piața locală, COMES preconizează oportunități deosebite – investiții fără precedent în domeniul energetic, fonduri europene consistente, tehnologii de nişă cum ar fi reactoarele nucleare modulare, hidrogenul și gazele naturale din Marea Neagră. Organizația are o acoperire geografică importantă  – Europa și spațiul MENA –  cu operațiuni atât în sectorul privat cât și în cel public.

Experiența companiei în domeniul echipamentelor sub presiune complexe se întinde pe zeci de ani, cu o ascensiune semnificativă începând cu anul 2015, generând în 2022 afaceri de peste 16 milioane de euro.

Operațiunile COMES acoperă proiectarea și producția de echipamente industriale de gabarit, instalarea, punerea în funcțiune și serviciile de întreținere a instalațiilor pe teritoriul țării, și controale mecanice, tehnologice și analize metalografice în laboratoare de specialitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.