Scene inumane la Academia de Poliție, unde s-a desfășurat – într-o cruntă bătaie de joc – repartiția absolvenților masterului profesional (agenți care au făcut cursuri să devină ofițeri). Contrar asigurărilor de început, polițiștii au aflat că vor fi risipiți prin toate colțurile țării și că nu mai ”încap” nicidecum în curțile inspectoratelor de unde provin. Nici cei de la Neamț nu mai au loc acasă. A început revolta, doar 15 au acceptat repartițiile din 75, unora li s-a făcut rău (au familii de care le e greu să se despartă pentru 5 ani), dar li s-a interzis să iasă din sală. Un polițist a leșinat și a fost chemată o ambulanță, să-l ducă la spital. După 6 ore de presiuni și amenințări, mai directe sau mai voalate, toți au acceptat repartițiile. Asta, deși inițial, păreau hotărâți, in corpore, să refuze până și defilarea de la festivitatea care urmează să aibă loc sâmbătă.
Situația a fost descrisă, încă de ieri, 19 iulie, pe site-ul Sindicatului Diamantul, în stilu-i personal, de către comisarul șef Vitalie Josanu. Spicuim din textul, cu titlu sugestiv ”Ministerul alba-neagra”: ”Aflăm din sursele noastre că mult trâmbițatul master profesional a dat în pârg, oamenii au făcut școlarizarea și așteaptă repartiția. Știți bâlbâielile de la început, cu o seama de agenți care – îndrituiți de lege dar neprevăzuți de capetele luminate din minister – s-au înscris și ei la studii, iar acum vreo 60-70 agenți trebuie să devină ofițeri. De la începutul școlarizării, li s-a promis oamenilor că repartiția o va face IGPR, fără amestecul ministerului, astfel încât – bazați pe ”onoarea militară” – au avut deplină încredere și au continuat studiile.
IGPR-ul a avut grijă să pregătească oameni în domeniile investigații criminale, operațiuni speciale, criminalistică, adică a tras acolo unde îi frige buza mai tare și are nevoie.
La sfârșit de an însă, au parte de o surpriză de proporții. Dintr-o dată, li se transmite că la nivelul MAI – și arătați cu degetul sunt eternul Despescu, la braț cu Minoiu – s-a decis că ministerul va organiza repartiția. Adică, nu mai țin cont de locul de domiciliu, unitatea de unde provin oamenii și îi trimit pe care-încotro, pe la dracu-n praznic, uitând că – totuși – este vorba despre polițiști familiști, cu toate implicațiile ce decurg din această situație.
Astfel, te trezești că deși ”a dat” vreo 6 polițiști, Brașovul are alocat un singur ”indicator” (cum adoră ei să ne zică, celor care ar trebui doar să executăm), în schimb la Constanța de unde provine un singur om, sunt 7 locuri. Și la Tulcea, de unde nu a venit nici un aspirant la master profesional se găsesc locuri”.
În final se vorbea despre protest. Astăzi, protestul a murit, după 6 ore de presiune psihică exercitată în numele ”nevoilor și priorităților instituției”.
”La nivelul conducerii Inspectoratului General al Poliției Române, au fost dispuse măsuri pentru repartizarea de absolvenți către toate unitățile teritoriale, în scopul asigurării nevoilor de personal și stimulării competiției între cursanți. După repartiție, polițiștilor li se vor asigura toate drepturile prevăzute de legislația în vigoare (ex. compensația de chirie, contravaloarea cheltuielilor de transport). Toate aceste măsuri au rolul de a eficientiza munca de poliție și de a asigura un serviciu polițienesc de calitate comunității. În esență au existat reacții privind repartizarea mai multor agenți în alte locuri decât cele în care operau până la începerea cursurilor de master. În unele situații se dorea revenirea pe vechiul post”, a precizat IGPR.
Și dacă sistemul demonstrează o lipsă totală de respect și de onoare față de proprii oameni, cărora una le-a spus și alta le-a ”repartizat”, putem să ne întrebăm ce eficiență vor avea în condițiile în care vor sta 5 ani departe de ai lor (părinți care trebuie ajutați, copii cu probleme, soții care nu se împacă cu situația). Aviz amatorilor! Și celor care vor să urmeze cariera de polițist și celor care vor să se perfecționeze! Sistemul îi așteaptă, cu multe și neplăcute surprize!
Cristina Mircea

