Poartă două codițe împletite, întocmai ca Smărădința din povestirile lui Creangă și vorbește cu drag despre lumea ei. Cea în care se întâlnesc Păcală, cuptorul de pâine, Moș Ion Roată, fântâna din fața casei, Nică, pupăza din tei și lutul. Pământul frământat cu mâinile i-a dat numele șoptit de sute de copii ”doamna de lut” – rostit la fel de respectuos ca ”doamna de istorie” sau ”doamna de matematică”.
”Doamna de lut” e Ionela Lungu, născută în Tulcea și măritată în Humulești. O știe toată lumea, de la Târgu Neamț, până la Muzeul Satului. O știu și copiii cărora le povestește, în fiecare zi de școală despre lemn, despre țesut, cusut și, mai cu seamă, despre lut. Și, între timp, reușește cumva să fie mai mereu la poalele Cetății Neamț, unde bucură oamenii cu suveniruri.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbet”Meșteșugul meu este să modelez din lut lumea lui Ion Creangă, în personaje, așa cum e în viziunea mea. În primul an de studenție m-am căsătorit cu Costi. Veneam în vacanță la Humulești și socrul meu bătea lutul într-un bordei. Am luat din lutul acela și eu, și Costi, și am făcut niște figurine așa, care nu seamănă deloc cu ceea ce fac acum. După ce am terminat facultatea, am recitit poveștile lui Creangă și le-am înțeles altfel. Cred că atunci a apărut doirința de a modela personajele din lumea lui. Îl iubesc pe Creangpă foarte mult”.
Ionela și Costi Lungu au învățat să devină meșteri în timp. După absolvirea facultății, ea a lucrat în învățământ, el în asigurări.
”Predam la o școală de arte și meserii și aveam 30 de elevi în clasă, trebuia să mă deconectez când veneam acasă, o oră nu vorbea nimeni cu mine și modelajul lutului era modul meu de a mă relaxa. Mi-am dat gradele în învățământ, am luat lucrurile la modul serios. Încet, încet mi-am dat seama că poveștile mele din lut pot avea succes, nu mai era nimeni pe segmentul acesta cu Ion Creangă. Am primit încurajare din partea lumii și o recunoaștere foarte importantă, e ca în cazul unui actor care, dacă e pe scenă și nu-l aplaudă nimeni, poate că se retrage. Eu m-am simțit pe o scenă importantă, aplaudată și atunci am continuat. Avea sens ceea ce fac. Predau și acum, nu tehnologia construcțiilor de mașini, ce am învățat în facultate, ci artă populară, în cadrul Școlii populare de artă Carmen Saeculare. Am clase externe la Târgu Neamț. Lunea mă duc la o clasă, marțea la altă clasă și în fiecare săptămână trebuie să inventez și să mă gândesc la o altă temă. Sunt foarte buni copiii și asta mă încarcă. Mulți înțeleg lumea lui Creangă, pentru că sunt de aici, din Târgu Neamț, nu din Paris, dar printre ei mai sunt și unii care nu știu cum arată un cuptor sau o fântână și atunci modelăm din lut, și așa îi reconectez la trecut. Dar la trecutul ăla care are importanță, greutate, și sens”.
La rându-i, Costi Lungu a reînviat un meșteșug aproape uitat, acela al bâtelor, baltagelor și toiegelor, pe care le îmbogățește cu foiță de cositor, așa cum a văzut în colecțiile Muzeului Satului. E singurul meșter din țară care are o astfel de îndeletnicire. L-am găsit la Zilele Cetății, ocupat cu târgul, în organizarea căruia s-a implicat din postura de președinte al Asociației Meșterilor Populari din Ținutul Neamț. A ”delegat-o” pe Ionela să vorbească despre festival. Și Ionela a spus:
”Zielele Cetății Neamț sunt un reper pentru turismul din zonă, vin oameni de la Bacău, Iași, până la Buzău. Mai sunt și turiști care stau pe la Agapia în week-end, află de festival și vin și ei. În perioada asta sunt tabere și excursii în zonă, trec o mulțime de copii spre cetate și le-am spus eu unor coordonatori de grup să meargă și la stadion, unde pot vedea festivalul medieval și târgul de meșteri. Ocupați cu organizarea, tot am reușit să fugim și noi la concertul lui Vali Boghean. Mi-a plăcut extraordinar de mult amfiteatrul, pentru că era nevoie pentru spectacole în aer liber. Nici nu știu câte amfiteatre sunt în țară, dar al nostru este foarte modern, se vede cetatea, mi-ar plăcea să merg măcar o dată la două săptămâni dacă s-ar întâmpla evenimente acolo. Cred că niște pernuțe ar mai trebui, dar e foarte frumos, m-am simțit bine. Cine a avut ideea de a face acest amfiteatru merită felicitat”.
Cristina Mircea
