În deschiderea ședinței Consiliului local Piatra-Neamț de astăzi, 22 iunie, părintele Dan Ovidiu Cojan de la Parohia Sfântul Ioan Domnesc, a anunțat o premieră națională, a vorbit despre activitățile culturale care vor avea loc de Zilele Orașului, despre cele religioase – inclusiv procesiunea, pe care o așteaptă deja mulți credincioși, și a oferit mici ”simboluri ale recunoștinței și prețuirii ” conducerii primăriei și consilierilor locali pentru felul în care veghează ”la bunul mers și la gospodărirea orașului”. Primarului i-au fost înmânate macheta bisericii cu pisania, o plachetă aniversară și icoana Sfântului Ștefan cel Mare care ține în mână biserica de la Piatra-Neamț, iar viceprimarii au primit diplome.
”Este un moment de mare bucurie nu numai pentru biserica ctitorie ștefaniană Sf. Ioan Domnesc, nu numai pentru enoriașii parohiei, ci consider că pentru toți locuitorii municipiului Piatra-Neamț, prin aceea că anul acesta 2023, curgător de la Hristos Domnul, ne oferă bucuria de a marca împlinirea a 525 de ani de slujire în acest sfânt locaș care ne este pentru toți mărturie, aș spune eu, a unității de credință și de neam românesc. De aceea, la inițiativa și cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului părinte Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pe lângă slujbele religioase pe care le oficiem ne-am gândit să marcăm această aniversare și prin organizarea unor activități culturale”, a precizat părintele Cojan în cuvântarea sa.
Principalele activități culturale vor avea loc începând de vineri, 23 iunie:
Ora 13.00 – Conferința „Biserica Domnească Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – 525 de ani de istorie”, la care este invitat artistul popular Grigore Leșe, și care va avea loc în sala Teatrului Tineretului. Intrarea se face pe bază de invitație.
Ora 16.00 – Vernisajul expoziției „Orașul artiștilor” la Galeria de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț, care cuprinde lucrările a 19 artiști plastici din județ, nu doar din Piatra-Neamț, având ca tematică biserica ștefaniană, turnul clopotniță și ansamblul Curții Domnești.
Ora 17.00 – Vernisajul Expoziției „Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon” dăruit Catedralei „Sf. Ioan Domnesc” de către Voievodul Ștefan cel Mare în anul 1502” – adus la Muzeul de Artă din Piatra Neamț, pentru prima dată. Aceasta este premiera națională, până acum capodopera culturală și religioasă nefiind expusă decât la Muzeul Național de Istorie din București.
Activitățile religioase încep tot din ziua de 23 iunie, ora 10, când vor fi aduse la „Catedrala Sf. Ioan Domnesc” sfintele moaște ale Sfântului Martir Voievod Constantin Brâncoveanu, de la Parohia „Sfânta Mahramă” din Iași.
Ora 18 – Vecernia unită cu Litia, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei alături de un sobor de preoți și diaconi, urmată (la ora 19,00) de Procesiunea cu sfintele moaște prin oraș, după traseul: Biserica ,,Sf. Ioan Domnesc” Catedrală (Turnul lui Ștefan cel Mare) – strada Ștefan cel Mare – Palatul Copiilor – str. Mihail Sadoveanu – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Precista I – bulevardul Decebal – Casa de Cultură – Consiliul Județean Neamț – Biserica ,,Sf. Ioan Domnesc” Catedrală.
– SÂMBĂTĂ, 24 iunie – ora 08,00 – Utrenia, Acatistul și Sfânta Liturghie săvârșite de Preasfințitul Nichifor, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor alături de un sobor de preoți.







