Din motive pe care ar trebui să le explice cineva de la Eco Sud – firma de care aparține depozitul de la Girov, mașinile Brantner nu au fost primite astăzi, 16 iunie, să descarce deșeurile, deși există un contract valabil. Primarul Andrei Carabelea a afirmat, într-un comunicat, că este vorba despre răfuieli politice: „Din cauza unor ambiții politice, chiar în preajma Zilelor Orașului, cineva încearcă din răsputeri să țină orașul sub gunoaie, oprind accesul mașinilor Brantner să depoziteze deșeurile la groapa de gunoi de la Girov. Este un lucru inadmisibil și foarte grav, pentru că e vorba despre siguranța și sănătatea cetățenilor, precum și despre imaginea orașului. Jocurile politice încep să depășească limitele absurdului. Suntem în contact cu toți actorii implicați pentru a evita acest scenariu sumbru. Așa cum am anunțat deja, mi-am asumat decizia de a soluționa problemele care au condus la sistarea activității depozitului de deșeuri din Zona Vânători. Practic, printr-un efort comun instituțional, am reușit să menținem un flux coerent al colectării deșeurilor de pe raza municipiului Piatra-Neamț. Cine continuă să gândească sabotarea orașului pentru a afecta imaginea primarului nici nu va reuși și nici nu va obține nimic. Așa nu se câștigă!”.
De partea cealaltă, la capătul unei săptămâni cu tot felul de probleme de rezolvat din cauza închiderii depozitului de la Vânători, directoarea Brantner, Mihaela Sandu, ne-a declarat: ”Nu pot să afirm că este ordin politic, dar cert este că la ora 11, 27 a ajuns prima mașină la poarta depozitului și nu a fost primită înăuntru. N-au fost primite nici următoarele, oamenii au stat în soare, li s-a spus să oprească motoarele, că le țineau pornite să aibă aer condiționat și după ce-a dat domnul primar comunicatul, a fost lăsată prima mașină să intre pe cântar. De ieri mă chinui să obțin accept să intru în depozit la Girov. Am contract, sunt cu facturile la zi, am autorizație de mediu, am primit dimineață contractul de concesiune să vadă că există contract pentru municipiul Piatra-Neamț, deci nu era nimic în neregulă. Bine că s-a deblocat și de acum ne vedem de treabă, nu mai depozităm pe raza municipiului Piatra-Neamț, vom depozita la Girov. Într-adevăr necesită costuri mai mari și timp, va trebui să reorganizez traseele, dar deocamdată vreau să văd ce implică faptul că depozităm la Girov, ca distanță și ca timp. Din cauza închiderii depozitului de la Vânători s-a creat toată agitația, dar de acum sperăm să intrăm în normalitate”.
Eco Sud București – compania care are drept scop ”o viață mai curată”, dar a fost implicată în câteva ”războaie” ale gunoaielor, inclusiv în Capitală – nu comunică decât în scris. Am trimis e-mail, așteptăm explicațiile…Până atunci, bine că s-a deblocat situația și nu vom sărbători Zilele orașului în gunoaie. Ar fi fost prea mult!
Cristina Mircea








