Primarul Andrei Carabelea a fost dat în judecată de o persoană care i-a stat alături o bună parte din mandatul său: fosta consilieră personală Ioana Alexandra Anastasiei. Primul termen al procesului, aflat pe rolul Tribunalului Neamț, a fost stabilit pentru ziua de 12 octombrie. Instanța va trebui să decidă dacă acțiunea în pretenții formulată de Ioana Anastasiei poate fi admisă. Surse din primărie ne-au declarat că, după ce a demisionat, fosta consilieră a avut o perioadă de preaviz, prelungită cu un concediu medical, și s-a trezit că i-a fost desfăcut contractul de muncă într-o zi de week-end, când tocmai avea de gând să prezinte un nou concediu medical pentru săptămâna următoare. Cât de legal s-a operat desfacerea contractului de muncă și dacă se poate pune problema unor despăgubiri urmează să stabilească instanța.
Interesantă este, însă, traiectoria Ioanei Anastasiei care, după ce a ieșit pe ușa din dos a Primăriei Piatra-Neamț a ajuns în anturajul staffului PNL Neamț – aflat într-un conflict vechi cu Andrei Carabelea. Noua poziție a fost încununată cu o vizită la Senatul României, unde Ioana Anastasiei s-a pozat la biroul Alinei Gorghiu și apoi a postat fotografia pe o rețea de socializare, cu un mesaj amical și două inimi liberale galben-albastre: ”Pentru că nu te-am găsit la birou, ți-am împrumutat scaunul Alina Gorghiu”.
Pentru Alina Gorghiu ”ocuparea scaunului” a fost de bun augur, peste două zile a devenit ministrul Justiției. S-ar putea să fie și pentru Ioana Anastasiei, care tocmai are un proces pe rol. Contează să ai relații amicale cu un avocat de talia Alinei Gorghiu.
Cristina Mircea







