Ineditul protest inițiat de Sindicatul Diamantul – donarea de sânge pentru ca lucrătorii să beneficieze de o zi liberă și să blocheze astfel activitatea unei structuri – este tratat la modul ”milițienesc” de conducerea Inspectoratului. Oficial, totul e bine și normal: ”La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț este asigurată continuitatea serviciului polițienesc și intervenția la toate evenimentele sesizate”.
În realitate, astăzi, 8 iunie, au donat sânge luptătorii de la Serviciul Acțiuni Speciale, în frunte cu șeful lor, doar doi polițiști din structură sunt la serviciu, iar capacitatea de ”intervenție la evenimente speciale” este drastic redusă. Exact la fel s-a întâmplat acum 3 zile la Secția de Poliție Rurală Ștefan cel Mare, dar și atunci conducerea IPJ, asigurată de comisarul șef Alexandru Spiridon, anunța că ”nu sunt probleme”.
”Firesc ar fi fost ca șeful IPJ să spună deschis: fiecare polițist este important la locul său. Evident, suntem puși în dificultate și încercăm să gestionăm situația cu resursele disponibile. Sperăm că factorul de decizie va găsi o soluție care să nu destabilizeze situația”, a opinat comisarul șef Vitalie Josanu, președintele Sindicatului Diamantul.
Reacția acidă a sindicatului a fost făcută publică pe site-ul oficial: ”Un adevărat lider știe să se poziționeze pe direcția imprimată de oamenii săi, sugerează sociologii cu greutate, pentru că este extrem de dificil să poți imprima – de unul singur – direcția unui colectiv, chiar și atunci când te-a cocoțat IGPR-ul la comandă. La Neamț, deși polițiștii sunt în clocot iar mai dăunăzi, o secție întreagă a fost dată peste cap ca urmare a donării de sânge, căprarul Draperie se grăbea să anunțe prin purtătoarea lui de vorbe că secția funcționează ”ca de obicei”, nu sunt probleme. Evident că are libertatea de a alege: cu oamenii sau contra lor. A preferat să alerge imediat cu pătura ca să ascundă focul de ochii IGPR și MAI… Acum dacă normalitate înseamnă gestionarea situației în 6 comune, cu vreo 20000 locuitori, doar cu un polițist experimentat – care nu a putut dona sânge din motive de sănătate – și un tânăr fără aviz de poliție judiciară, cu secretara secției și șeful, este de presupus că Omul nostru nu este atât rupt de realitate, cât flămând după funcții. Ieri, 07.06.2023, polițiștii de la TF și-au făcut remarcat rolul și importanța structurii. De data asta semnalul a plecat spre IGPR, pentru că sunt structură cu coordonare regională. Azi, 08.06.2023, a venit să doneze sânge grupa de serviciu a luptătorilor SAS, din cadrul IPJ Neamț, în frunte cu șeful de serviciu, ofițer experimentat, bine instruit și… cu sânge în instalație. Ceilalți luptători, aflați azi în liber, nu pot răspunde la telefon. Nu azi!”.
Cristina Mircea








