”Am început să cânt la fluier la 35 de ani, îmi doream, de copil am cântat doar la muzicuță. Și mi-am zis: cum un cioban din vârful muntelui știe să cânte la fluier și eu nu? Cunoșteam un om care vindea fluierașe. De vreo 7 ani mă împrietenisem cu el și mai beam câte o cafea, când și când. De multe ori a vrut să-mi dea un fluier și eu n-am vrut să iau. Eu voiam un fluier care cântă singur. O dată, m-am întâlnit cu el la Dorohoi și i-am zis să-mi dea un fluieraș mai special, că eu gata mă apuc de treabă. Nu știam ce vorbesc. În ziua aia am învățat. Ce-am făcut? Eu aveam habar cu notele. Toată șmecheria e să cauți fiecare notă de la un cântec, îl descifrezi. Iei o notă, două, trei, nouă, începi încetișor și după aceea cânți mai repede până ce iese melodia adevărată. Știu foarte multe cântece și instantaneu îmi aduc aminte. Am cântat și la Palatul Culturii”.
Badea Costică (Constantin Ciubotărița) are 64 de ani și este din satul Joldești, comuna Vorona, județul Botoșani. E tare mândru că vine din satul mamei lui Mihai Eminescu. La fel de mândru este că reprezintă o cunoscută familie de cojocari: ”Sunt din a cincea generație, din tată în fiu, care se ocupă cu cojocăria. Aveam un moș care stătea lângă noi, gardul ne despărțea, și el m-a învățat cum se fac bundițele și cojocelele. Dar multe am învățat de la taică-miu. Toată familia a lucrat la cojocărie. Sora mea face căciuli de la A la Z, un frate la fel. Eu am crescut printre căciuli, sunt tâmplar de meserie, dar nu am renunțat la cojocărie. Chiar dacă nu merg căciulile, nu mă dau bătut. Iarna nu poți să pui fes în cap. Îți îngheață mintea de la fes. Dacă vrei să faci o căciulă de calitate superioară – bine, eu pe toate le fac de calitate – dar sunt unele speciale, numai din 4 -5 pielicele faci una. Și încadrate în așa fel încât să nu se cunoască unde este cusătura. Aliniem și tăiem ce este mai bun, sortăm pielea și luăm câte o parte din fiecare. Numai de cusut o căciulă durează de la 2, la 7 ore, dar am lucrat și 8 ore la căciulile cu bordură. De vândut durează mai mult”.
Badea Costică a făcut atmosferă la Festivalul ”Lada cu zestre” de la Piatra-Neamț: a cântat ba din fluier, ba din muzicuță, a vorbit cu oamenii, le-a povestit despre satul lui și despre meseria de cojocar, a făcut poze și a râs mult.
Ca și în viață, la târguri îl însoțește Milica (Emilia) îmbrăcată în costum popular vechi, cu o cămașă cusută cu mărgele mărunte. A învățat la liceul textil, știe bine să croiască și partea ei de treabă e să facă, în special, dosurile căciulilor. Dar nu doar atât: ”Noi prelucrăm pielea de la început, se dă sarea jos, se spală, se pune la dubit, cu tărâță, se usucă, se cromează, se vopsește, până la produsul finit, de la A la Z facem tot. Nu cumpărăm pieile și numai le coasem. Asta e meseria de cojocar pe care am învățat-o din 1985. Și când am văzut că nu prea mai merg căciulile, am început să facem curele, chimire, brâie și am intrat pe prelucrarea pieilor. Este de lucru. Pieile dimineața se învârt în dubală o dată pe lungime, o dată pe lățime. Dacă ai 500 de piei și le învârți de 5 ori pe zi, de 2500 de ori trebuie să pui mâna pe ele. Avem și un hectar jumate de grădină, mai venim acasă, mai învârtim la piei, mâncăm ceva și iar plecăm la grădină. Și ne împărțeam între două locuri: la mama aveam dubala, la socru mașina de ras. De când au murit socrii am adus utilajele la mama acasă și acum ne facem un atelier, e cam 80% terminat, are o sală de croit și o sală de cusut. Modelele le facem noi, nu copiem pe altcineva”.
Măiestria soților Ciubotărița a fost răsplătită prin 6 premii, inclusiv premiul ”Nicolae Popa” doar la Festivalul ”Lada cu zestre” de la Piatra-Neamț (anul acesta premiul special a plecat tot la Botoșani, obținut de Aurica Cojocariu – detalii aici). Badea Costică a primit diploma de participare. Și s-a bucurat de Piatra-Neamț, așa cum se bucură și când merge la Ploiești, și cântă cu un cobzar întâlnit întâmplător, sau când ajunge la un târg din Brăila. Cum reușește să fie hâtru și să vadă mereu partea frumoasă a lumii a spus simplu: ”Așa vreau eu să fiu, dar cred că e și felul meu, o moștenesc pe mama. Oamenii care sunt triști, așa vor ei să fie triști! Eu nici n-am timp să mă supăr câtă treabă am!”.
Cristina Mircea
