Bogdan Mușat, directorul Apaserv a fost revocat din funcție astăzi, 18 mai, motivul principal fiind rezultatele financiare dezastruoase ale companiei atât anul trecut, cât și în primul trimestru al acestui an. În plus, pierderea proiectului POIM este evidentă, deși Apaserv susține, în continuare, că se află ”în evaluare”.
Funcția de conducere a companiei de apă a fost preluată de Iustina Ardeleanu, directorul economic, lucru confirmat de un reprezentant al biroului de presă din cadrul Consiliului Județean: ”Prin decizia Consiliului de Administrație al Companiei Județene Apaserv, domnul Bogdan Mușat a fost revocat din funcția de director general al companiei, avându-se în vedere neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în contractul de mandat. Totodată, prin decizia aceluiași Consiliu de Administrație a fost numită doamna Iustina Antonela Ardeleanu în funcție de director general interimar pentru un mandat de 4 luni, în conformitate cu prevederile legale”.
Bogdan Mușat a condus compania de apă din decembrie 2020, fiind numit de Ionel Arsene. Anterior, el a lucrat ca jurist la firma Aqua Parc – controlată de Gheorghe Vlasie (Ginel). Despre nivelul la care au ajuns ”performanțele” tehnologice ale companiei de apă, care s-a remarcat doar prin pierderi și achiziții inutile, un articol aici.
Cristina Mircea







