Trei locuințe și sediul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat si Probleme Speciale – Unitatea Teritoriala 330 Podoleni au fost percheziționate astăzi, 5 mai, de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Neamț. Conform precizărilor făcute de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ este vorba despre un dosar penal în care se fac cercetări pentru luare și dare de mită, trafic și cumpărare de influență, și delapidare.
”La data de 05.05.2023, în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Neamţ şi a delegării date de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, organele de poliţie judiciară din cadrul şi I.P.J. Neamţ – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat percheziţii domiciliare în patru locaţii: trei locuinţe a unor persoane fizice si sediul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat si Probleme Speciale – Unitatea Teritoriala 330 Podoleni, judeţul Neamţ. In urma efectuării activităţilor autorizate au fost ridicate documente cu privire la organizarea, in perioada 2022-2023, a doua concursuri pentru ocuparea unor posturi in cadrul unităţii si cu privire la modul de gestiune a rezervelor de stat. Totodată au fost ridicate medii de stocare pentru care se vor solicita ulterior autorizaţii de percheziţie informatică. Nu au fost emise mandate de aducere, cercetările continuându-se in faza in rem. Acţiunea s-a desfăşurat cu suportul I.P.J. Neamţ – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciul Operaţiuni Speciale Neamţ”, se arată în comunicatul Parchetului Județean.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbetConform declarației de avere, directorul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat Podoleni, Mihai Marius Macovei nu deține nici terenuri, nici clădiri, are un salariu anual de 87.000 de lei, 5 autoturisme și două credite. La venitul său anual se adaugă cel al soției (angajată a Tribunalului Neamț): 81.000 de lei.
Cristina Mircea

