O construcție cu suprafața la sol de 834 mp și un teren de 4220 mp, situate în Roman, pe Bulevardul Republicii, nr. 3 vor fi vândute la licitație, în ziua de 30 mai, cu prețul de pornire de 2.904.039 lei fără TVA. Conform publicației de vânzare, emise de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, Biroul Executorilor Judecătorești Asociați Aeqitas, imobilul respectiv a avut destinația de creșă-grădiniță. Romașcanii cunosc, de altfel clădirea – situată în apropierea Casei Vârstnicului – dar cunosc mai puțin împrejurările în care a ajuns în proprietatea lui Sorin Ovidiu Vîntu. Cert este că imobilul și terenul au fost puse sub sechestru în dosarul Petromservice, în care Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat definitiv la 6 ani și 2 luni de închisoare, în luna iulie a anului 2016. În același dosar a fost condamnat și sindicalistul Liviu Luca la 6 ani de închisoare.
Procurorii au stabilit că, în 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acţionarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achiziţia a 49,35 % din acţiunile societăţii realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd, înmatriculată în Cipru și ”a controlat activitatea ulterioară desfăşurată de SC Petromservice SA, prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcţiile de membri ai Consiliului de Administraţie, director general şi director financiar”.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbetReprezentanții Parchetulului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit, de asemenea, că Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către Sorin Ovidiu Vîntu, cel care ar fi finanţat preluarea pachetului de acţiuni.
În 2007, SC Petromservice SA a vândut activitatea de servicii petroliere cu suma de 325 milioane euro, iar Liviu Luca a decis ca ”lichidităţile societăţii să fie transferate în patrimoniul unor companii controlate de Vîntu Sorin Ovidiu, pentru a evita ca aceste sume să ajungă în posesia salariaţilor sau să fie distribuite ca dividende acţionarilor minoritari”.
Din prejudiciul produs prin delapidarea companiei instanța a decis ca inculpații să plătească peste 36 de milioane de euro, lucru care se întâmplă prin valorificarea celor peste 100 de imobile puse sub sechestru, inclusiv proprietatea lui Sorin Ovidiu Vântu de la Roman.
Cristina Mircea

