Mâinile lui lucrează, la fel de repede, opinci și măști, bundițe sau garduri de nuiele. Aceleași mâini cos tradiționala ie, dar muncesc și pământul – vreo două hectare – din spatele casei, au grijă de mama, în vârstă de 86 de ani, și de copiii de la o școală specială, unde este supraveghetor de noapte.
Vasile Ciocârlan are 62 de ani de viață, vreo 25 de când este considerat meșter popular, și un record la activ: o mască înaltă cam cât două etaje de bloc – pe care a confecționat-o, la Sighișoara, din 30 de piei de oaie.
L-am găsit lucrând, în atelierul lui din comuna Ștefan cel Mare, în casa stră-străbunicilor lui, datată 1800 – o casă mică, cu două cămăruțe și o prispă pe care se odihnesc un plug, două butoaie și niște melițoaie. Trăiește înconjurat de frumos – sute de ii, zeci de costume complete, bundițe, opinci, măști – inclusiv cele de urs specifice zonei, ornate cu mărgele, și împletituri din sfoară pe care le face soția lui, Elena. Între timp, strânge scânduri și vrea să caute niște draniță, să acopere casa veche de mai bine de 200 de ani, să fie ”cum a fost odată”.
Drumul lui în viață a plecat, firesc, cu școala. Singur la părinți, a învățat de toate și a îmbinat armonios un liceu agricol (la Roman) cu o școală profesională de croitorie (3 ani), armata și apoi postul de maistru la Școala Profesională Specială Ștefan cel Mare.
”Atunci se făcea croitorie, dar la nivel industrial: de la ciorapi, pantaloni, pijamale, până la tricouri, treninguri, geci și orice altceva se putea face. Plus covoarele țesute manual, pentru care se băteau oamenii. A fost o discuție pe timpul domnului inspector general Lăcătușu și al președintelui Consiliului Județean Pruteanu și s-a desființat producția. Păcat, pentru că aveam comenzi de la Războieni la Păstrăveni, și de la toate centrele de copii. M-am dus la Vaslui să aduc finetul pentru pijamale și când am venit la școală, paznicul mi-a spus că am preavizul la poartă. Am plecat să caut de lucru și, oriunde mă duceam, mi se spunea că sunt prea bătrân. Aveam 36 de ani. M-am dus la o fabrica de cherestea, pe urmă mi-am făcut un PF și am vândut haine la kil. Nevasta mea era pedagog la școală și la un moment dat mi-a spus că este un post de supraveghetor de noapte. Și uite că am aproape 20 de ani de când m-am întors înapoi la Școala Profesională Specială. Viața de supraveghetor de noapte e dificilă, copiii sunt foarte diferiți. Intru la 21,30 în tură, verific dacă s-au spălat pe picioare, dacă și-au făcut patul, dacă și-au așezat hainele în dulap. Unii sunt cu probleme psihice, nu dorm până dimineața la 7 când se dă deșteptarea”.
Acasă, Vasile Ciocârlan trăiește partea creativă a vieții lui. Face orice model îi trece prin cap, la fel de priceput la cojoace și bundițe, cum este la trăistuțe sau catrințe. Măști a învățat să facă de la Nicolae Popa din Târpești. Prima i-a ieșit un fel de broască. Nu-i plăcea nici lui, dar meșterul l-a ocărât blajin: ”Nu vrei mai mult! Ce ai să nu poți?”. Și, de la o ”încercare” la alta, a ajuns la recordul de la Festivalul Medieval de la Sighișoara: ”Vraciul Vindecător”, expus în cetate, în 2015.
”Am mers mereu și la târguri, și la expoziții, acum le-am mai rărit pentru că mama e bolnavă, n-o putem lăsa singură. Mi-e drag să lucrez și să văd oameni în port popular complet. De asta și las la preț, că doar știu bine câtă muncă fac, și cum merg prețurile prin oraș. La mine, o ținută cu totul ajunge cam 1400 de lei, de la costum și batic, până la ciorapi și opinci. O cămașă e 250 față de 500 de lei cum se găsește la vânzare, iar bundița care la oraș e 700 de lei, eu o dau cu 250. Opincile le vând cu 80-100 de lei. Dar văd că portul nostru popular a devenit o afacere. Mulți cumpără ieftin covoare și costume de pe la băbuțe și le vând scump la târguri. Mai ales dacă sunt de calitate. E foarte important materialul. Am luat și eu marfă de la fabrica de perdele de la Pașcani pânză topită, 100 de metri, și n-am ce face cu ea, așa e de slabă, parcă e strecurătoare. Cu pieile pentru bundițe am găsit un băiat din Talpa, care într-adevăr lucrează extraordinar. Îi duc câte 100, 200 de bucăți, îmi ia 50 de lei bucata de piele de miel și 100 de lei la pielea de oaie la tăbăcit, dar le face fără cusur. Înainte măștile miroseau a oaie, toți strâmbau nasul de mirosul neplăcut, acuma pielea e tăbăcită chimic, nu cum se făcea cu zer, nici n-o mănâncă moliile, e altceva și rezistă mult mai bine”.
Din colecția pe care soții Ciocârlan o păstrează în casa veche, într-o anexă din curte și într-un pod în care se urcă pe o scară îngustă, nu lipsesc vestita cămașă de borangic, opincile din șorici de porc, țesăturile făcute de mama și colțul cu icoane din camera de curat. Iar din gândurile lor nu lipsesc niciodată binecuvântările pentru oricine îmbracă, iubește și duce mai departe, cu drag, portul popular autentic românesc.
Cristina Mircea
