Valul de aer polar, care a venit la pachet cu ninsori abundente a determinat conducerea Serviciului Salvamont Neamț să ia o măsură excepțională: închiderea tuturor traseelor turistice din masivul Ceahlău. Decizia a fost comunicată atât Departamentului pentru Situații de Urgență, căruia i se subordonează Salvamont, cât și prefectului de Neamț.
”Am verificat dacă nu sunt oameni în masiv și nu sunt turiști la cabane în acest moment, și am închis toate traseele, de astăzi, 6 aprilie. Măsura a fost luată pentru că riscul de accidentare este foarte mare și nu poate să mă contrazică nimeni. La fel de mare este riscul de hipotermie și de epuizare, pentru că te rupe zăpada care trece de genunchi. Pe de altă parte, știm că la Cabana Dochia sunt în fiecare week-end rezervări și atunci odată se închide masivul afluxul pe șosele spre județul Neamț se diminuează. Eu trimit mâine echipă sus să verifice plasa, să facă test de avalanșă, dar închizând sectorul turistic ne asigurăm că nu vor fi accidente în masiv, pentru că acum muntele e o capcană care se poate închide mortal”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.
La rândul lui, prefectul de neamț a informat că închiderea traseelor este necesară până în ziua de 9 aprilie inclusiv: ”Având în vedere cantitățile mari de zăpadă căzută în zona montană înaltă a Masivului Ceahlău, zăpada care la peste 1600 m s-a depus pe un strat existent compactat și înghețat, în vederea prevenirii accidentelor montane datorate epuizării fizice, hipotermiei și a riscului crescut de producere a avalanșelor, se impune închiderea temporară a traseelor turistice. În cursul zilei de mâine, o echipă Salvamont va deschide o cale sigură de acces spre Cabana Dochia (prin curmătura Lutul Roșu sau Jgheabul cu Hotare) și va verifica plasa de protecție care împiedică și direcționează accesul turiștilor spre zona Jgheabului Cabanei Dochia, considerată zonă de risc mare. Traseele marcate din Parcul Național Ceahlău sunt căi de comunicație omologate de către Guvernul României și sunt în administrarea Serviciului Salvamont”.
Cristina Mircea








