Arheolog născut – nu făcut, incomod, încăpățânat ca un catâr, rău de gură și bun la inimă – cum îl descrie un prieten într-un articol scris acum vreo 7 ani – Costică Asăvoaie se pregătește pentru o nouă primăvară la Nifon. Pentru al doisprezecelea an va face inventarul roabelor, va examina corturile, va cântări din ochi cuiele, doar așa… Știe că niciodată nu ajung. Știe că, de 12 ani, șantierul arheologic de la Schitul Nifon vechi nu se află în preocupările autorităților din județul Neamț, deși descoperirea ”e aproape unicat”. Nu strigă, nu se revoltă, doar spune… Și pe urmă pune mâna pe hârleț, de primăvara până dă înghețul, ca să ”rămână ceva” după el. Ucenicul Cosmin Niță, pe care l-a adus pe șantier imediat ce a terminat facultatea, că doar ”arheologia nu se învață în birou”, s-a lămurit și el cum e cu ”susținerea”. De mult timp, nu de acum. Este primul an, însă, când – în calitate de membru afiliat al Asociației ZARE3APE a început să trimită mesaje cunoscuților, cu intenția de a strânge fonduri pentru șantierul arheologic de la Schitul Nifon: ”Noi dorim să continuăm opera de conservare a sitului. Anul trecut am reușit să facem un acoperiș pentru o chilie cu materialele donate de către Direcția Județeană pentru Cultură Neamț. Dacă doriți sa ne ajutați eu vă pot trimite un formular cu redirecționarea celor 3,5%”.
Cine dorește să ajute astfel, găsește formularul aici: Asociatia-ZARE3APE-declaratia-230-pe-2022. Cine dorește să ajute mai mult găsește grupul ”Prietenii șantierului arheologic Vechiul Schit Nifon” aici și-i poate contacta pe administratori sau direct pe Cosmin Niță, care are și el cont de Facebook, pentru o donație, un sac de ciment, niște lemne.
- ”Eu mi-am făcut teza de doctorat despre mănăstire – 400 de pagini despre Mănăstirea Secu, și n-am fost susținut cu nimic”
La Nifon este vorba despre istorie frumoasă. Puțin știută încă, dar frumoasă. E despre o biserică – descoperită după ce comisarul Vitalie Josanu a zărit un zid printre copaci într-o fotografie, în anul 2011. E despre o posibilă tainiță a Mănăstirii Secu, despre un schit părăsit dintr-un motiv neștiut încă, despre catapeteasma aruncată în fântâna adâncă de 12 metri. E despre cuptoare în care se făceau cărămizi (unele smălțuite) – posibil chiar cărămizile folosite la ridicarea Mănăstirii Secu, o movilă de nisip adus de altundeva, un nisip de o calitate excelentă, care era folosit la fabricarea cărămizilor. E despre viața monahală, dar și ”economică” din secolele XVI-XVII.
Cumva convinși că unele lucruri trebuie să rămână neștiute, viețuitorii Mănăstirii Secu nu au fost foarte încântați de prezența constantă a arheologilor, timp de peste un deceniu, deși la început s-au oferit să asigure forță de muncă pentru săpături și cazare pentru arheologi. Odată cu trecerea anilor, protocolul încheiat între Mănăstirea Secu și Complexul Muzeal Moldova din Iași a devenit din ce în ce mai subțire. Arheologii dorm într-o colibă pe care și-au construit-o singuri, o parte din voluntari dorm în corturi, forța de muncă s-a redus la un singur om… ”Mănăstirea ne-a oferit cazare pentru o parte din voluntari și, din când în când, alimentele de pe o listă făcută de noi. În rest, ne descurcăm cum putem. La Nifon Vechi e atâta istorie și parcă nimeni nu e interesat de ea. Eu mi-am făcut teza de doctorat despre mănăstire – 400 de pagini despre Mănăstirea Secu, și n-am fost susținut cu nimic. Cu chiu cu vai, m-au lăsat să văd o parte din arhivă. Atât am reușit. În bibliotecă nu m-au lăsat niciodată să intru. Și acolo sunt manuscrise de secol XVI, XVII și XVIII. Ar fi trebuit să mă ia de mână și să mă ducă, mai ales că știau de doctorat. Dar nu s-a întâmplat!”, a spus Cosmin Niță.
Dincolo de piedici, de tăceri și de mâna care (nu) vine în ajutor, la Nifon se descoperă istorie. Cine vrea să ajute, deja știe cum, cine vrea să afle mai multe are aici un filmuleț despre sit, realizat în 2015. S-au schimbat multe lucruri de atunci, dar cel puțin unul a rămas sigur la fel: dorința lui Costică și a lui Cosmin de a scoate la lumină povestea schitului și de a-l conserva, cu speranța că vor veni vremuri mai bune, când românii chiar vor fi interesați de trecutul, rădăcinile și identitatea lor.
Cristina Mircea
