Site icon

Anchetă la ISU Neamț: doi pompieri au căzut de pe un acoperiș, ambii au suferit fracturi

Doi pompieri de la Detașamentul Piatra-Neamț au căzut de pe acoperișul unei hale din Costișa, în timp ce interveneau să stingă un incendiu, în această dimineață (14 februarie). Cu doar câteva ore înainte de accident, unul dintre ei (Marius Catană) și alți doi colegi (Ioan Stache Ciucanu și Costel Ciocan) s-au implicat în salvarea unui copil mic, care se înecase cu o bucată de măr, și au fost evidențiați de ISU Neamț.

Revenind la accident, cea mai importantă problemă pare să fie pregătirea personalului. Pompierii au căzut în gol, în timp ce scoteau învelitoarea din azbest să poată stinge astereala, care ardea mocnit. Au călcat pe o grindă, care a cedat și au căzut de la înălțime. Marius Catană a suferit dublă fractură la un picior, iar colegul lui – un traumatism cranian și fractură de claviculă. Colegii pompierilor răniți vorbesc despre lipsa de experiență, dar și despre insuficienta pregătire: ”Faptul că sunt doi răniți grav la o intervenție simplă, spune tot. Sunt mulți angajați fără școală de pompieri, 2 șefi gardă intervenție din cei 4 de la detașament au școală, de exemplu. Dar problema de fond este că nu se face pregătire de calitate. Dar ce pretenții să ai, cât timp șeful de la pregătire este…profesor de istorie și nu are destulă experiență ca pompier. O grindă se verifică înainte de a păși pe ea, nu calci ca Iisus pe apă! Nu a fost ghinion, ci neștiință!”.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet

La ISU Neamț se desfășoară o anchetă internă, sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cu scopul de a stabili cine și unde a greșit, și a se lua măsurile în consecință.

Inspectorul șef, colonelul Mihai Ciprian Mitrea a vorbit despre riscuri și a precizat că, înainte de accident, cu 10 secunde, unul dintre pompierii care se află acum în spital le-a spus colegilor să aibă grijă, pentru că grinda nu e sigură: ”Riscurile aferente meseriei există, și anul trecut am avut accident de muncă. De regulă se găsesc vinovați, deși dacă analizezi dinamica intervenției e de văzut cum poți să estimezi evoluția incendiului și stabilitatea elementelor de construcție. Față de un agent economic clasic, care are o activitate bine definită, la sol, aici ești cumva din start într-o zonă de risc, dar trebuie menținut riscul într-o zonă cât mai tolerabilă. Se mai întâmplă și aspecte de genul ăsta și ne dorim să fie cât mai rare. Cât timp ancheta este în curs, nu pot vorbi despre măsuri sau sancțiuni”.

Cristina Mircea

Exit mobile version