De câte ori se întâmplă câte un dezastru prin preajma României, se trezește brusc națiunea. N-a început bine războiul din Ucraina și am dat iama prin adăposturi numărând borcanele cu castraveți și înfierându-l pe nea Mitică de la 3, că s-a făcut stăpân pe spațiul ”de protecție civilă”. Avem norme de proiectare și executare, avem prevederi de marcare și inscripționare, avem reguli de comportament în adăposturi. Doar adăposturi nu prea avem…
Au fost cutremure în Turcia și în Siria: am început să scoatem din sertar ”listele actualizate cu imobilele expertizate, ce prezintă risc seismic”. În Bucureștiul devastat după cutremurul din 1977 sunt 2400 de clădiri cu bulină roșie. În ultimii 30 de ani, s-a reparat câte un imobil pe an. E de așteptat ca în următorii 2370 de ani să stăm indiscutabil mai bine…
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbetNoi, în Neamț, avem 56 de blocuri și instituții – sediul DGASPC, de exemplu, pe lista de risc. O singură clădire a avut ”privilegiul” unui proiect de reabilitare, dar lucrările s-au poticnit previzibil între finanțarea de la Compania Națională de Investiții și o firmă ”deșteaptă” care a abandonat șantierul de la Secția de oncologie a Spitalului Județean (amănunte aici). Nu pare să-i pese nimănui de subiect, deși o clădire cu risc seismic – adică în situație de urgență – se află în stadiul de zid, fără tencuială, fără tâmplărie și fără acoperiș de mai bine de jumătate de an. A fost caniculă, apoi a plouat, a nins, au fost -12 grade, nici nu e nevoie de cutremur…
Interesant: pe aceeași listă ”actualizată” se află și un monument istoric. Dar nu înscris drept ”Conacul Cantacuzino” din Șerbești, comuna Ștefan cel Mare, ci sub denumirea de ”Atelier Casa Cantacuzino” – ceea ce ar fi trebuit să devină dacă ar fi fost reabilitat și restaurat. Însă, evident, nu a fost. Proprietarul – Consiliul Județean Neamț, s-a mulțumit să-l acopere cu folie, ani de zile, iar după ce apa de ploaie a ajuns peste tot, a schimbat folia cu o prelată. Între timp au crescut copaci în pod, planșeele au căzut parțial și oricum este la un pas de prăbușire, fără cutremur…
Concluzia, amară, este că ne-am obișnuit, contrar instinctului de conservare, să trăim printre pericole. Le conștientizăm cumva când se întâmplă câte un dezastru prin preajma României, scoatem repede listele din sertar să vedem dacă sunt ”actualizate” și le vârâm înapoi, liniștiți, că suntem la zi cu ”evidențele”. La birocrație, merităm aurul… doar că…de hârtie.
Cristina Mircea
N.B. Lista ”actualizată” a imobilelor cu risc seismic:

