Salvatorii montani din Neamț nu se luptă doar cu timpul și cu vremea rea în operațiunile de salvare, ci și cu mentalitățile oamenilor, și cu vandalii care au distrus de două ori ”refugiul” din Ocolașul Mic. Despre lucruri mai puțin știute, dar și despre lucruri de neînțeles pentru o minte normală, am discutat cu Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț, într-un interviu amplu, care va apărea în două părți.
– E vremea bilanțurilor. Cum a fost 2022 pentru Salvamont Neamț?
– Un an greu fiindcă turismul crește exponențial, de fapt toate sporturile de munte sunt în trend crescător, pentru că s-au și dezvoltat foarte mult zonele turistice. Nu Durăul- unica și suprema stațiune de schi a județului Neamț. Nu se pot face comparații cu ceea ce înseamnă turism în județele Harghita și Suceava. Harghita a construit în ultimii 10 ani 30 de pârtii de schi, nu sunt mari au 400-500 de metri, dar fiecare comună mai răsărită are câte o pârtie de schi. Asta contează pentru că tânăra generație merge spre o viață mai sănătoasă. În Suceava există domenii schiabile la Cârlibaba, Vatra Dornei, Gura Humorului, și se dezvoltă, lumea a înțeles că aceste pârtii de schi înseamnă sustenabilitatea turismului. Eu știu ce era Durăul fără pârtie. Acum 12 ani era o poză sinistră, nu întâlneai pe nimeni pe drum noaptea, nu era nicio mașină, iar acum este plin, cel puțin în week-end, că în timpul săptămânii, la nivelul pârtioarei de la Durău este greu să vină cineva pentru sejur. Și deși este evidentă importanța pârtiei, multă lume pare să fie împotriva dezvoltării acestui proiect. Nu pot să înțeleg de ce. Eu sunt un om 100% dedicat protecției naturii și protecției mediului, iar pârtia este o exploatare, cum să spun, nedăunătoare. Revenind la turism, turiști sunt, oameni din toate județele. Permanent există oameni pe munte, mașini pe axial, în capetele de trasee, și așa cum e și cu teoria probabilităților, cu cât ai mai multe elemente care pot genera un incident pe munte, cu atât posibilitatea de a se întâmpla acel incident crește. Anul a debutat cu zeci și zeci de accidente pe pârtia de schi, accidente care se mențin într-o limită normală, în toate sporturile outdoor, lumea se mai accidentează.
– Dacă ne referim la turismul montan există ceva specific muntelui Ceahlău?
– Muntele Ceahlău este în topul accidentelor din România, din cauza configurației și din cauza falsei impresii că este un munte mic. Masivul Ceahlău este un masiv stâncos, față de alte masive care au elemente gen culmi radiale urmate de gol alpin, în Ceahlău pereții de stâncă sunt pe două rânduri, ca la o cetate. Chiar dacă sunt partial împăduriți, versanții au verticale foarte mari, care cresc riscul de accidentare. Ceahlăul este un munte foarte agresiv. Agresivitate în natură înseamnă spectacol, atracție, spectaculozitate, sporturi de munte. Traseele sunt relativ scurte la 3-5 ore, iar unii spun că ei au experiență pentru că au mers în Făgăraș 8 ore, dar au mers pe o culme de deal care are 15 km/1000-1200m diferenta de nivel, aici mergi 3 ore și jumătate dar ai o mie de metri diferență de nivel numai pe urcare. Și o mie de metri pe coborâre, deci 2000 de metri pe care mulți vor să-i facă într-o singură zi. Eu îi văd când coboara seara, zici că e retragerea din Galiția, își târăsc picioarele, sunt anchilozați, urmează câteva zile în care nu se pot ridica din pat. Mulți mă întreabă care este cel mai ușor traseu dar toate au 1000 de metri diferență de nivel, pleci de la cota 800 si ajungi la Vârful Toaca, la 1904 metri.
– Dar poți spune care este cel mai riscant traseu, pentru dincolo de diferența de nivel, doza de risc diferă.
– De departe, traseul care urcă prin Duruitoarea este cel mai periculos traseu, cred că din Carpații Orientali. Nu cred că există un traseu cu o doză mai mare de risc, dar este un traseu extrem de frumos. Măcar 30.000 de oameni parcurg acest traseu în fiecare an. În Tatra cam așa sunt toate, numai că acolo lumea este mult mai pregătită. Și nu e vorba despre echipare, mitul cu șlapi nu este valabil. Din cele peste 150 de operațiuni de salvare derulate anul ăsta eu cred că în 70% din cazuri au fost oameni echipați, 20% hai să spunem că au fost prost echipați, iar acești șlăpari n-au fost nici măcar 10%.
– Problema de fond înseamnă că rămâne pregătirea fizică.
– Bineînțeles, pregătirea fizică, dar și alegerea traseului în funcție de vreme. Un traseu ușor și frecventat este Durău-Fântânele-Dochia, unul din cele mai sigure trasee când e frumos afară. Este o cabană intermediară, după care urmează o pantă ascendentă, urcușul nu este atât de agresiv, dar este mai lung. Când începe viscolul devine unul din cele mai periculoase trasee. De ce? Expunerea în vânt după altitudinea de1400 de metri devine permanentă, ai ore întregi, vara traseul se parcurge în 3 ore jumătate 4 ore, iarna unii fac peste 5 ore. Eu am renunțat să mă mai cert cu turiștii. Că scrie 3 ore și ei l-au făcut în 4, sau că scrie 3 ore jumătate și l-au făcut în 3 ore. Toți au dreptate! Turistul nu vrea să înțeleagă că aceste informații sunt pur orientative. Fiecare urcă în ritmul lui, alții se opresc să admire un apus de soare, natura. Dacă mă opresc des și stau pe o piatră să mă uit în jur, normal că am să fac 5 ore până la Dochia. Această manie a recordurilor cât facem până sus, e de neînțeles.
– Secretul unei drumeții reușite este nu doar să poți, dar să și știi cum să-ți dozezi efortul, nu să ajungi campion la Dochia și să cazi lat.
– Da. Dar e important și cum alegi traseul. Dacă vezi pe prognoză că este viscol, renunță! Acum sunt comunicații, este prognoză, trebuie doar să te informezi. Cu 30 de ani în urmă plecai pe munte, nu știa nimeni de tine și te întorceai peste o săptămână, dar puteai să nu te mai întorci niciodată. Am avut cazul cu bietul Mihalache, maică-sa îl credea plecat la muncă în Franța sau în Germania, după ce face o tură în Ceahlău. Îl aștepta să vină acasă în vară și era cam supărată că nu i-a dat niciun telefon. Într-o zi a venit un turist la mine și mi-a adus un buletin. Era buletinul lui și ne-am apucat să-l căutăm. Era dispărut din februarie și noi l-am găsit în mai. Așa era pe atunci, muntele era foarte riscant. Odată intrat în pădure se rupea orice fel de comunicare cu lumea civilizată. Noi am trăit acele vremuri, când într-adevăr pe munte mergeau numai oamenii care știau și era foarte puțin turism montan. Acum există site-uri de meteorologie stații care au precizie de peste 95% în prognoză, de exemplu meteo blue. Dar când vezi că e viscol nu te mai duci tu pe munte pentru că ai rezervare la cabană!
– Probabil cel mai frustrant aspect al profesiei de salvator montan este faptul că nu poți să-l împiedici pe turist să-și pună viața în pericol. Tu poți să-i dai indicații, dar dacă el nu vrea să le respecte, nu ai ce să-i faci.
-Evident că nu. Iar închiderea traseelor turistice este la nivel de recomandare, nu închide nimeni traseele cu sârmă ghimpată. Există un singur aspect aici și ține de managementul riscului în operațiunile de salvare. Dacă traseul are un grad mare de periculozitate există posibilitatea să nu trimit oamenii la intervenție. În toată lumea asta, optica în operațiunile de salvare s-a schimbat de mai bine de 15 ani. Se face o balanță între risc și beneficiu. Pe primul loc este viata si siguranta salvatorului apoi restul.Pui în pericol viața unei echipe de salvare dacă există certitudinea că nivelul riscului depășește pragul admisibil și pentru unul sau pentru doi oameni nu poți să faci așa ceva, nu poți să trimiți o echipă întreagă la moarte! Dacă există 20 de copii rămași undeva izolați, ipotetic vorbind, pe bază de voluntariat, există oameni care își asumă un risc major. În toată cariera am oprit de 4 sau de 5 ori operațiunile de salvare, dar s-au putut continua după un timp. Oprești o operațiune când nivelul riscului este pe roșu și este inacceptabil să trimiți niște oameni la o moarte sigură. Dar peste 25 de minute se poate opri viscolul și atunci reiei operațiunea. Mulți nu înțeleg rolul bazelor de salvare din munți, acele puncte asigură continuitatea unei operațiuni de salvare. Salvatorii acolo se pot încălzi, se pot alimenta și pot pleca peste o oră să încerce să te scoată din peretele de stâncă.
– Cu atât mai iresponsabil este comportamentul celor care au distrus refugiul din Ceahlău.
– Refugiul din Ocolașul Mic n-a fost niciodată un refugiu, deși pe toate site-urile așa figurează. A fost un proiect al Salvamontului în care am făcut două puncte tehnice. Unul este la Duruitoare, unde avem foarte multe accidente, și am făcut și heliport acolo pentru extracții cu elicopterul. Același lucru s-a făcut în Ocolașul Mic, din fondurile Salvamont, date de Guvern. Prin 2012 am avut niște discuții cu CJ-ul am fost mai puțin finanțați și construcția a rămas așa. Am dus scândură acolo, dulapi, l-am amenajat, l-am închis cu ușă, cu geamuri, dar nu l-am dotat tehnic, că n-am mai avut fonduri. Au fost ani când noi plăteam oxigenul, carburantul pentru mașini și făceam chetă ca să cumpărăm medicamente. N-am fost finanțați cum suntem acum. Și ce s-a întâmplat? Au început turiștii să se cazeze acolo, să bată cuie în structură, să-și facă nevoile unii, au spart geamul, au intrat cu colțarii -oameni de munte, că nu putem spune că cei care ajung în zona aia iarna nu sunt oameni de munte, pe al doilea traseu ca anduranță. Mai mult, au venit câțiva elevi de la o școală și au luat scândura cărată de noi pentru paturi și au făcut o băncuță lângă un izvoraș. Mare proiect al școlii a fost! Dar ”oamenii muntelui” au distrus tot, ușa stricată, geamurile sparte, au făcut prăpăd. Prin urmare, am pus un grilaj și au început să răcnească oamenii munților ca lupii la lună. Cum mi-am permis eu să le închid refugiul. Dar am pus un lacăt cu cifru și am spus că dacă are cineva nevoie să sune la dispecerat și i se dă codul. N-a sunat nimeni bineînțeles, dar au smuls grilajul. Și au mai spart încă o dată geamurile. În toamna asta m-am enervat un pic mai tare și am cumpărat o ușă super safe, am schimbat acoperișul, am pus panouri solare și camere, am dotat refugiul cu echipamente medicale și acum este punct tehnic. ”Oamenii muntelui” urlă în continuare. Mulți au dat telefon și au întrebat foarte agresiv cum mi-am permis așa ceva. Adică cum mi-am permis să folosesc un bun care este al Serviciului Salvamont. Un punct tehnic și nu un refugiu, un loc din care eu să pot jongla cu factorii de risc în momentul în care un turist s-a dus pe un traseu închis și a rămas blocat. Dacă o asociație vrea să-și facă un refugiu n-o oprește nimeni! Să se ducă la Administrația Parcului Național, să ceară aprobare și să-și facă. Dar cei care au făcut prăpăd la refugiu sunt din gama celor care nu înțeleg că Ceahlăul este un parc național și dacă există o regulă trebuie s-o respecte toată lumea. Ei încalcă regulile cu bună știință și intră în Brâna Ocolașului, se duc în rezervația științifică și cară după ei alți și alți oameni, ca să le arate cine sunt ei și ce pot face ei în munte.
A consemnat Cristina Mircea
