Epoca provizoratului la conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Neamț se încheie odată cu mult așteptata organizare a unui concurs pentru ocuparea funcției de inspector șef. Înscrierile se încheie mâine, 9 decembrie, iar interviul va avea loc pe 19 ianuarie 2023. Comisarul șef Mihai Osoianu, care conduce acum IPJ Neamț, pe bază de împuternicire, s-a înscris deja la concurs.
Candidații trebuie să fie ofițeri de poliție, cu studii universitare în domeniile ştiinţe inginereşti, ştiinţe sociale sau ştiinţe umaniste şi arte, și cu pregătire de specialitate (cursuri postuniversitare sau de masterat) în matematică şi ştiinţe ale naturii, informatică, ştiinţe juridice, ştiinţe sociale şi politice, ştiinţe economice, ştiinţe umaniste, ştiinţe inginereşti, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică sau management.
Cine este declarat ”inapt” după evaluarea psihologică este eliminat din cursă. Interviul va fi înregistrat audio și/sau video și se va desfășura la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, iar rezultatele vor fi afișate după încheierea probei, cu termen de contestație de 24 de ore. Nota minimă de promovare a probei de concurs este 7.
Ultimul inspector șef al IPJ Neamț, care și-a câștigat funcția prin concurs și a condus inspectoratul timp de 10 ani a fost comisarul șef Paul Tablan. El a fost îndepărtat de la comandă prin singura metodă care putea să funcționeze după ce repetatele echipe de control n-au descoperit suficiente nereguli pentru demitere: neacordarea (nemotivată, că așa prevede legea) a certificatului ORNISS. După ”executarea” lui Paul Tablan, Poliția Neamț a fost condusă doar pe bază de împuternicire, iar acesta este primul concurs organizat pentru ocuparea funcției de inspector șef, după 12 ani.
Cristina Mircea








Succes domnului comisar șef Osoianu Mihai!