Includerea cămășii cu altiță în patrimoniul UNESCO a bucurat, probabil, toți românii care-și prețuiesc portul, tradițiile și simboluri naționale, dar mai cu seamă pe cei care și-au dedicat anii, priceperea și talentul artei cusutului. La loc de cinste în breasla meșteșugarilor din Neamț se află doamna Maria Ungureanu, din Târgu Neamț, pe care am întrebat-o cum percepe această recunoaștere internațională a iei românești.
”Mă bucur din suflet de când am aflat de treaba asta, nu poate fi decât ceva extraordinar, cred că se bucură tot românul. E o confirmare a faptului că atunci când românul are dragoste și pune suflet în tot ceea ce face nu are cum să nu iasă bine și frumos. Ia este una dintre comorile noastre, iar acum va deveni și mai cunoscută. Și până acum meșterii români erau invitați la târguri, recent mi s-a propus să particip la unul în Italia, dar de acum înainte e posibil să fim mai vizibili și mai apreciați, iar promovarea iei românești să fie la un alt nivel”.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbetIncluderea dosarului „Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” pe Lista Patrimoniului Imaterial al Umanităţii a fost anunțată, ieri, 1 decembrie, de deputatul Ana-Maria Cătăuţă, preşedinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO: „Decizia comitetului luată astăzi când sărbătorim Ziua Naţională a României reprezintă recunoaşterea universală a frumoasei poveşti despre una dintre tradiţiile izvorâte din aceeaşi rădăcină comună a României şi Republicii Moldova. Cămaşa cu altiţă, ia românească aşa cum este cunoscută de toţi, reprezintă o moştenire transmisă, din dragoste şi cu dragoste, din generaţie în generaţie. Purtată de fete şi femei, pictată şi cântată în versuri, promovată asiduu, cu mândrie, inclusiv de Regină Maria şi Familia regală a României, cămaşa cu altiţă este unul dintre elementele identitare care ne dau forţă şi putere”.
Și apropo de cămășile purtate de Regina Maria, artistul popular Maria Ungureanu a reușit să reproducă una din ele, după o fotografie. Un articol despre povestea iei și despre povestea doamnei Ungureanu, care coase în fiecare zi de lucru, poate fi citit aici.
Cristina Mircea

