Testare gratuită pentru depistarea tuberculozei în 20 de localități din județul Neamț

0

Ministerul Sănătăţii împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Neamț, Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei şi Fundația Romanian Angel Appeal implementează în prezent proiectul „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, finanţat de Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei. Scopul programului este reprezentat de identificarea precoce a cazurilor posibile de tuberculoză (TB), pentru stabilirea diagnosticului și asigurarea tratamentului adecvat. Depistarea precoce reduce transmiterea tuberculozei acasă, la locul de muncă, la școală sau mediu comunitar. Prin realizarea acestui proiect, cresc șansele de vindecare ale pacienților și scade probabilitatea de a suferi complicații sau sechele ale TB, implicit consecințele sociale și economice asociate tuberculozei. Proiectul se derulează în județele Botoșani, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vaslui.

Din județul Neamț. au fost selectate, până în prezent, următoarele localități: Roman, Târgu Neamț, Bicaz, Roznov, Cândești, Girov, Mărgineni, Păstrăveni, Petricani, Piatra Șoimului, Tarcău, Tămășeni, Vânători Neamț, Urecheni, Țibucani, Țimișești, Rediu, Sagna, Horia, Ghindăoani.

Persoanele vizate în cadrul acestui screening sunt:

  1. Persoane din comunități vulnerabile de pe raza localităților selectate, cu vârsta peste 18 ani: persoane aparținând unor categorii sociale defavorizate, cu acces scăzut la îngrijiri medicale; persoane care trăiesc în comunități izolate, comunități etnice; familii numeroase care locuiesc în aceeaşi gospodărie; persoane care trăiesc în condiții precare de igienă sau la limita sărăciei; persoane fără adăpost; alte grupuri vulnerabile sau marginalizate cu acces limitat la asistență medicală.
  1. Refugiați din Ucraina, cu vârsta peste 18 ani.

Echipele mobile ale DSP Neamț (alcătuite din medici pneumologi, medici epidemiologi, asistenți medicali şi registratori) vor veni în comunitățile selectate şi vor colecta probe care apoi vor fi testate cu mijloace de testare moderne în laboratorul județean pentru a identifica persoane ce pot avea tuberculoză.

Activitatea se desfășoară cu sprijinul și în strânsă colaborare cu reprezentanții UAT-urilor implicate.

TESTAREA ESTE GRATUITĂ!

Perioada estimată este noiembrie 2022— februarie 2023. Persoanele depistate ca fiind suspecte de TB, inclusiv cetățenii străini, vor fi îndrumate către dispensarele de pneumoftiziologie teritoriale și beneficiază de tratament și alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare, indiferent de naționalitate sau de statutul de asigurat. Tuberculoza nu este doar o provocare de sănătate publică, ci și o problemă majoră în calea dezvoltării oricărei țări. Această boală rămâne la nivel mondial printre primele 10 cauze de deces. În ultimul deceniu România a înregistrat progrese semnificative în limitarea morbidității și a incidenței tuberculozei. Cu toate acestea, România rămâne printre cele 18 țări cu prioritate mare de stopare a tuberculozei în Regiunea Europeană a OMS (18 HPC-EUR). Incidența tuberculozei și mortalitatea prin tuberculoză au fost în scădere cu 5,5 – 5,6% pe an; totuși, ratele de succes ale depistării și tratamentului pot fi încă îmbunătățite de vreme ce România continuă să dețină cea mai mare povară a tuberculozei dintre țările UE. Deși România reduce constant rata incidenței TB, mortalitatea cauzată de tuberculoză este încă mare, iar nivelul de protecție financiară în fața costurilor legate de tuberculoză în rândul gospodăriilor afectate este din păcate, destul de scăzut.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.