”Sunt Dan Vasiliu, locuiesc în Roman, iar astăzi 16 noiembrie am ajuns la donarea de sânge cu numărul 100. Îmi doresc să fie cât mai mulți oameni care să se implice ținând cont de nevoie de sânge din spitalele din România. Nu există sânge artificial, deci trebuie să donăm ca să salvăm vieți! Vă rog să promovați donarea voluntară de sânge! Mulțumesc!”.
Acum 21 de ani, Dan Vasiliu (care a lucrat în presă, iar acum este polițist) a donat sânge prima dată, pentru un tânăr cu arsuri, care avea nevoie urgentă. Din păcate, tânărul n-a supraviețuit, dar atunci Dan Vasiliu a înțeles cât de important este stocul de sânge pentru un spital în care pot ajunge cazuri grave în orice moment. Și a continuat să doneze, iar în ultimii 6 ani, la fiecare 75 de zile.
”Avantajul personal este acela că beneficiez de analize gratuite. Nu am donat niciodată pentru a avea o zi liberă! Așadar, beneficiile mele sunt legate în primul rând de o verificare a stării mele de sănătate și de primirea acelor tichete de masă, de aproximativ 70 de lei. Nu mi-a fost rău niciodată după ce am donat și nici nu am simțit că aș fi dependent de acest gest. Donez pentru că este nevoie de sânge și am un sentiment de mulțumire știind că am salvat oameni, chiar dacă nu-i cunosc. Aș fi și mai mulțumit dacă și colegii mei de serviciu sau alte persoane ar merge să doneze mai des, nu doar când au o rudă sau o cunoștință cu probleme de sănătate”, a declarat Dan Vasiliu.
Cristina Mircea