Au trecut doi ani de la incendiul de la SJU Piatra Neamț, în care 10 oameni au murit și alții au rămas cu sechele greu de imaginat. Nu avem încă vinovați și dacă tragedia s-ar repeta am realiza că nu am învățat nimic.
Au trecut doi ani. Doi ani de lacrimi, de frământări, de expertize, de întrebări. Moartea este complicat de explicat. Mai ales când este violentă. Mai ales când se întâmplă într-un spațiu construit pentru a le salva. Fiecare dintre noi și-a ales vinovații, numai că nu-i putem numi. Alții ar trebui să o facă și cu toții suntem în așteptare. Publicul larg a uitat sau poate că niciodată interesul lui nu s-a concentrat pe o așa problemă specifică.
Numai că, până la urmă, spitalul este al nostru, al tuturor. Sau poate că nu. Nu știm câți dintre nemțeni sunt pacienții unor alte spitale din alte orașe, dar putem bănui că nu sunt puțini. Ca mai întotdeauna, soluția găsită de noi pentru a ne rezolva problemele este cea a exodului. De data aceasta cel sanitar. Până la urmă, legile pieței funcționează și în domeniul sanitar de stat.
Am învățat ceva din tragedia din 2020? Mai are sens să vorbim despre depolitizare? Mai are sens să discutăm despre investiții? Mai are sens să discutăm despre reformă? Da, evident. Dar nu acum și în orice caz nu în acest context. Au apărut alte crize, a venit iarna, avem facturi la energie și nici măcar nu știm cu cât se vor mări pensiile. Indicatori de măsurare a performanței administrative au rămas like-ul și lăudătorii.
La 7 ani de la tragedia de la Colectiv, România nu are încă centre pentru marii arși. La doi ani de la incendiul de la Piatra Neamț, spitalul nostru este același. Machetele sunt altele, recunoaștem. Ne hrănește speranța și investim necondiționat în expați. Paradoxal, nici măcar moartea nu ne mai sperie. Am învățat să trăim alături de ea, așa cum am învățat să dăm vina pe un personaj colectiv, numit sistemul.
Cătălin Chiței
