”O pădure care a fost tăiată definitiv din cauza bătrâneții, a fost replantată, a crescut și este de o desime de nepătruns, este habitatul perfect. Acolo se duc scroafele de mistreț să fete, acolo se ascund păsările, acolo se ascund inclusiv cerbii sau căpriorii. Trebuie să fie un arboret variat și tufe, un amestec de specii care să le ofere animalelor un pic de adăpost și un pic de hrană. Dacă e o pădure prin care se vede tot, numai rânduri, rânduri, fără niciun pic de subarboret, nu e bună ca habitat”.
- ”Sunt vânător în sensul că mai mult de 95% din activitate o depun în folosul animalelor”
Omul care se ocupă de 25 de ani cu vânătoarea, dar n-a mai pus mâna pe armă în ultimul deceniu, este inginerul silvic Doru Băluț. Știe o mulțime de lucruri despre animale, unele aparent surprinzătoare, și îl definește un principiu confirmat în timp: ”Fauna sălbatică, la fel ca și pădurea, este o resursă naturală regenerabilă, care trebuie gestionată înțelept, protecția prostească s-a dovedit dăunătoare”.
Dar până să ajungă un specialist veritabil, Doru Băluț a învățat. La început, de frica să nu ajungă să sape șanțuri – o expresie rostită des în perioada în care a început el școala (este născut pe 14 iunie 1970). Mai târziu a învățat ca să știe. A urmat Liceul Petru Rareș și apoi Facultatea de Silvicultură din Brașov, unde pe vremea aceea se intra la fel de greu ca la medicină. Primul și singurul lui loc de muncă a fost la Direcția Silvică Neamț. Inițial șef de district la Tazlău (coordona activitatea câtorva pădurari), apoi ca inginer de pază la Ocolul Tarcău, unde a primit ca sarcini de serviciu și vânătoarea, și protecția pădurilor, și paza contra incendiilor.
”La Tarcău, un ocol cu tradiție în domeniu, am început să înțeleg ce înseamnă vânătoarea și m-am întâlnit, pentru prima dată, cu vânătorii străini. De mic mi-a plăcut engleza, așa că am putut comunica cu ei. Bucuria noastră era că reușeam să ne valorificăm resursa, adică să vindem cota de recoltă la un preț corect, ca să avem ce cheltui în favoarea vânatului, fără stresul că n-am produs nimic. Multă lume crede că vânătoarea înseamnă că niște oameni se aliniază într-un loc cu puștile, vin alții din partea cealaltă și fac zgomot, animalele fug speriate spre cei cu puștile și ăștia execută tot. Sub nicio formă nu se întâmplă așa nici măcar la vânătoarea colectivă. În zona de munte se face vânătoare individuală și asta înseamnă să mergi în teren însoțit de un om al locului care știe unde să te ducă să cauți animalul pe care ți-l dorești. Nu mergem să împușcăm primul cerb pe care îl vedem, ci să căutăm acel cerb pe care și-l dorește vânătorul și prima condiție este să fie trecut de 10 ani, să o ia spre bătrânețe. Se valorifică trofeul ăla pe niște bani frumoși și sunt oameni în lumea asta care se bucură la așa ceva. E un microb cu care unii se nasc. Eu nu am microbul în felul în care-l au ei. Sunt foarte puțin vânător în sensul de a merge să împușc animale, sunt vânător în sensul că mai mult de 95% din activitate o depun în folosul lor. Și dacă i-am curmat viața unui cerb, știu că el a trăit frumos, iar ciutele și vițeii au de câștigat din banii pe care i-am obținut pe trofeu”.
- ” Vânătoarea este soluția cea mai practică și mai pragmatică pentru a veni în sprijinul animalelor”
Peste câteva luni, Doru Băluț împlinește 25 de ani de când se ocupă cu vânătoarea, salmonicultura și, până la un punct, cu grădina zoologică Dragoș Vodă, de la Vânători, Neamț. La început, credea – la fel ca mulți dintre colegii lui – că vânătoarea este partea recreativă a activității de silvicultor. A început să învețe de la cei care știau, la modul real, ce înseamnă management cinegetic – nemți, austrieci, belgieni.
”Am învățat că toate sunt legate între ele și toate trebuie luate de la un capăt. Pentru bunăstarea animalelor sunt 3 lucruri la care trebuie să fim atenți: hrana, liniștea și adăpostul. Adăpostul e mai greu să-l controlăm, el este natural pădurea, deși sunt zone unde datorită unor tratamente silvice, pentru o vreme lipsesc arboretele tinere, desimile, toate terenurile astea pe care le blamează unii că sunt defrișări. Liniștea este perturbată de exploatările forestiere și de oamenii care se duc la cules și chiuie de frica urșilor, de au înnebunit animalele, le mută dintr-un loc în altul, de parcă ar fi vânătoare la goană. În pădure trebuie să păstrezi liniștea și să respecți natura, nu să urli; nu există nicio specie care să se bucure de gălăgia făcută de om. Iar cu hrana ajutăm. Anul acesta este fructificație abundentă la fag, mistreții și urșii vor fi asigurați pentru că este jir. Dar când nu este destul, ducem în pădure porumb, mere, sfeclă, abia am cumpărat 180 de tone de porumb.
Apoi avem niște poieni pe care încercăm să le întreținem ca să le îmbunătățim calitatea naturală. Ciuta, când are de alăptat, trebuie să mănânce anumite ierburi și dacă nu le găsește, pleacă. Eu vreau să o țin aici în zonă, pentru că nu vreau să ajungă prin alte părți, poate în bătaia puștii braconierilor. Și atunci, punem plantele de care are ea nevoie. Cea mai mare mulțumire este că am reușit să creez o echipă care să vadă lucrurile așa cum sunt și să lucreze așa cum trebuie”.
Tocmai pentru că privește fauna ca un vânător, Doru Băluț nu înțelege interdicțiile și protecția excesivă. În România, nu se mai vânează cocoși de munte din 2010, râși din 2011, iar urși, lupi și pisici sălbatice din 2016. În ultimii 3-4 ani s-a vorbit și despre capra neagră, dar încă nu a apărut niciun ordin de ministru care s-o treacă în categoria animalelor ”protejate” prin lege.
”Interdicțiile au, de regulă, două categorii de efecte negative: cele legate de degenerarea speciei, și pagubele semnificative în agricultură și zootehnie, și aici nu vorbim neapărat despre urs, cât despre speciile de păsări. Unii cred că noi și natura putem trăi separat, dar nu se poate, este o utopie. Soluția nu este să pui interdicții, pentru că interdicția duce la proliferarea braconajului, nu se întâmplă nimic bun când interzici ceva. Când a apărut Parcul Național Ceahlău, în anii de început, caprele negre au fost vânate și împărțite de braconieri, acum cât de cât s-a mai creat un echilibru. Dar am avut ocazia să văd un parc național în Alpi unde caprele negre s-au înmulțit în așa hal încât administratorii au cerut derogare să împuște câteva sute pentru a regla situația. Două exemple de efecte ale interdicțiilor. Lumea nu înțelege că un vânător străin aduce bani de 3-4 ori mai mulți decât un turist obișnuit și este mult mai civilizat din toate punctele de vedere, pentru că nu oricine își permite acest hobby. De multe ori se întâmplă că vin oameni grei care găsesc oportunități de afaceri și există șansa să aducă bani, locuri de muncă, dezvoltare. Și totul începe de la o vânătoare frumoasă, de 2-3 zile, care să-i facă o impresie grozavă. Vânătoarea este punerea în valoare a unei resurse naturale regenerabile și exploatarea unui hobby, și lucrurile se derulează în folosul faunei sălbatice, chiar dacă poate sună aiurea în urechile unora. Asta este soluția cea mai practică și mai pragmatică pentru a veni în sprijinul animalelor”.
- ”În Neamț, avem un potențial uriaș și nu știm să-l punem deloc în valoare”
Pentru Doru Băluț, activitatea de șef al Compartimentului vânătoare și salmonicultură din cadrul Direcției Silvice Neamț este cea mai mare pasiune. A condus peste 5.000 de kilometri pe lună când a trebuit să aducă și să ducă vânătorii la aeroport, a lipsit peste 100 de nopți pe an de acasă în perioadele în care s-au concentrat delegațiile și partidele de vânătoare și spune singur că și-a cam neglijat familia. Dar soția, cu care s-a cunoscut în facultate, îl înțelege foarte bine, știind ce presupune profesia. Singurul lor copil nu a moștenit ”microbul” silviculturii și s-a orientat spre un domeniu în care îmbină tehnologia, cu imaginația și creativitatea: este inginer de sunet și are două job-uri (unul part time la un post de radio).
Familia Băluț locuiește la țară, la Boțești, în comuna Girov, într-o casă a cărei curte e plină de flori de primăvara până toamna târziu, străjuită de..un câine maidanez.
”Aș fi vrut un câine de vânătoare, dar ar fi săpat peste tot și ar fi distrus florile soției. Există un soi Limier bavarez, foarte bun pentru etica vânătorească. Uneori se întâmplă și nu tragi perfect și animalul pleacă rănit, iar asta e o mare suferință pentru un vânător, care are suflet. Dacă a tras rău și se chinuie animalul, se chinuie și vânătorul. Și câinele ăsta este specializat în găsitul animalului după urma de sânge. Mi-ar fi plăcut să am unul, dar nu mi s-a potrivit, pentru că trebuie ținut în casă și tratat ca un copil”.
În puținul timp liber, Doru Băluț ascultă muzică, citește, se uită la un film bun sau călătorește. Îi plac, în egală măsură, marea și muntele, orașele vechi – pline de semnele civilizațiilor apuse, și parcurile naturale, unde omul modern știe să facă bani fără să atingă și să distrugă nimic. L-a impresionat, de exemplu, parcul Plitvicka Jezera, din Croația: ”În afară de faptul că este spectaculos din punct de vedere al naturii, mi-a plăcut cum e pus în valoare. Sunt mai multe tipuri de trasee pe care poți să le faci în funcție de cât timp ai la dispoziție și de banii pe care vrei să-i cheltuiești. Și tot ce este la dispoziția turistului este sub formă de podișcă de lemn, o cărare din lemn, practic, și sunt trasee combinate cu trenulețe, cu vaporașe, o grămadă de cascade și de lacuri, iar ca să poți vedea toată minunea asta trebuie să umbli pe jos și n-ai voie să pui piciorul în afara traseului amenajat, care e suspendat în majoritatea locurilor. Incredibil. Și întotdeauna după ce vizitez un astfel de loc mă gândesc că noi, în Neamț, avem un potențial uriaș, suntem unul din județele cu relief spectaculos și cu peisajele cele mai frumoase și nu știm să le punem deloc în valoare. La lacurile pe care le avem noi aici, ar trebui să fie puhoi de lume și numai pensiuni, bărci și tot felul de chestii pe apă”.
Dincolo de călătorii, de clipele petrecute cu familia și cu prietenii, și de dorința de a descoperi lucruri și locuri care să-l impresioneze, bucuriile inginerului Doru Băluț sunt completate de oamenii deosebiți pe care i-a cunoscut de-a lungul anilor mergând cu ei la vânătoare. Și lista include nume sonore – de la Radu Timofte, pe vremea când era directorul SRI, Adrian Năstase, Miron Mitrea, frații Sechelariu sau Culiță Târâță, până la întreaga familie Sturdza, cu tot cu rudele din Norvegia. Însă ceea ce i-a rămas în cap și a constatat că este foarte adevărat, a auzit de la un bătrânel din zona Mureșului, care mergea la vânătoare cu Ceaușescu: ”Dacă vrei să cunoști pe cineva, invită-l la vânătoare. Și după o zi petrecută împreună ai să-ți dai seama cine e”.
Cristina Mircea
