Restaurarea clădirii Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț (monument istoric construit în perioada 1910-1912), se dovedește un proces complex, iar constructorul și-a propus ca după încheierea lucrărilor monumentul să reziste încă 100 de ani. În acest moment este dificil de spus când se va încheia, efectiv, restaurarea, pentru că au apărut constant probleme neștiute care au presupus lucrări suplimentare. Cert este că se va prelungi termenul de execuție, iar motivele le-am aflat de la Marius Leuștean, administratorul firmei care, de mai bine de 2 ani, muncește să prelungească viața monumentului.
– Ați fost felicitat la Simpozionul internațional de la Iași pentru soluțiile pe care le-ați aplicat la restaurarea Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț. Ce ”surprize” ați găsit la clădire și cum ați decis să le rezolvați?
– Faptul că specialiști în domeniul restaurării monumentelor istorice au considerat oportune și corecte intervențiile ce s-au desfășurat de-a lungul a mai mult de 2 ani la muzeu, nu poate decât să ne bucure. În majoritatea cazurilor, efortul constructorilor de a realiza anumite obiective sunt minimizate sau chiar trecute cu vederea. În acest sens, invit oamenii să rememoreze, din toate reportajele sau știrile pe care le-au citit sau auzit de-a lungul vremii, câte dintre ele prezentau și constructorul. La toate tăierile de panglici, constructorul e undeva în spate, de fiecare dată alții fiind cei care-și asumă meritele. Acesta este motivul pentru care recunoașterea activității profesionale este întotdeauna binevenită. În privința surprizelor, trebuie să considerăm corectă comparația dintre un vârstnic și un monument istoric. Pe lângă vârstă înaintată, ambii au bolile, tabieturile și surprizele proprii. Este importantă doar dorința, voința și puterea „doctorilor” de a prelungi durata de „viață” a monumentului. Trebuie precizat că, în cazul muzeului, soluțiile de intervenție sunt dispuse de experți în domeniu, specialiști cu vastă experiență, atât la catedra universitară cât și în șantier. Sunt însă aspecte ce se relevă pe parcursul execuției lucrărilor: goluri în ziduri sau sub pardoseli ”conformații neuniforme ale elementelor structurale” sau ”pansamente” aplicate peste ”răni” nevindecate. Concret, am identificat chiar sub locul unde trebuia amplasată fundația liftului, un gol de aproape 30 de metri cubi. După îndepărtarea mobilierului expozițional au devenit vizibile, la interior, numeroase fisuri în tencuiala și zidăria pereților. La exterior, după montarea schelelor, sub ultimul strat de tencuială, dură și omogenă, au fost găsite alte trei straturi, foarte degradate, care se desprindeau cu mare ușurință. A fost evident că pansamentul ultimului strat de tencuială a fost aplicat fără a se trata boli mai vechi. O altă surpriză, ce a dat multe bătăi de cap a fost alcătuirea din materiale diferite a structurii planșeelor peste nivelul parter: dacă la casele de scări, planșeele sunt din grinzi metalice și bolți de cărămidă, peste camere – acestea sunt din grinzi din lemn. Este ușor de imaginat că este afectectat gradul de rezistență la foc, respectv nivelul de siguranță în exploatarea construcției. Pentru toate cele enumerate (și multe altele), au fost identificate, aprobate și aplicate soluții de intervenție care să confere clădirii un plus de siguranță și durată de viață mai mare.
– Cât contează colaborarea cu proiectantul și cu beneficiarul pentru reușita unui astfel de proiect?
– Colaborarea între experți, proiectanți, executant și beneficiar este esențială. Se prezumă pentru fiecare dintre aceștia, pe lângă buna credință, și dorința de a realiza o intervenție care să confere clădirii o prelungire semnificativă a duratei de viață. De altfel, trebuie, ca profesioniști, să identificăm și implementăm soluții pentru ca rezultatul muncii noastre să complineasca cerințele impuse de normative și să fie pe măsură așteptărilor pe care le avem de la fiecare dintre noi.
– Ce primează pentru dumneavoastră: factorul timp, încadrarea în costuri sau calitatea?
– Dacă ne referim la activitatea profesională în domeniul lucrărilor de construcții, consider important rezultatul acesteia, respectiv modul în care am reușit să rezolv problemele construcțiilor la care intervin. Precizez că pentru mine execuția lucrării nu se finalizează odată cu semnarea procesului verbal de recepție, ci urmăresc îndeaproape și comportarea în timp a construcției, chiar și la mai bine de 10 ani de la finalizarea lucrărilor. Acesta este unul din motivele pentru care sunt obligat să plasez încadrarea în termenele impuse, mai mult sau mai puțin motivat de către beneficiar.
– Care sunt motivele care au condus la mărirea termenului de execuție a lucrărilor, câte astfel de cereri au fost (se vorbește despre 3) câte vă permite legea și în ce situație vă aflați acum?
– Pentru a oferi un răspuns corect și concret, trebuie să precizez că, față de momentul elaborării ofertei și a asumării termenului de execuție (de doi ani) dorit de beneficiar, volumele de intervenții necesar a fi executate și dispuse de experții beneficiarului, au fost substanțial majorate, unele chiar dublate, față de cele prevăzute inițial.
– În condițiile unui refuz din partea beneficiarului, privind o nouă prelungire, care ar fi opțiunile și consecințele?
– La acest moment, nu există (și nici nu a existat) un refuz al beneficiarului legat de prelungirea termenului de execuție, ci dimpotrivă, este evident interesul tuturor părților implicate de a finaliza lucrările în condițiile în care lucrurile au mers bine până acum, iar progresele înregistrate sunt evidente.
A consemnat Cristina Mircea
