La sfârșit de sezon turistic aglomerat, traseele de pe masivul Ceahlău purtau urmele ”impactului antropic” provocat de unii dintre turiștii pentru care respectul față de natură și bunul simț au rămas două mari necunoscute. Câțiva oameni, care nu și-au pus problema că ”strâng după alții”, ci au considerat că astfel își arată iubirea față de munte, au strâns peturile, șervețelele, pungile, dozele de aluminiu și alte tipuri de ambalaje în exact 310 saci menajeri. Într-o singură zi.
”Administrația Parcului Național Ceahlău mulțumește primăriilor comunelor Ceahlău, Grințieș, Bicazu Ardelean, Tașca și Primăriei orașului Bicaz, precum și elevilor Liceului “Carol I” din Bicaz pentru sprijinul acordat în acțiunea de igienizare a Masivului Ceahlău, acțiune desfășurată miercuri, 14 septembrie a.c. Aducem mulțumiri, de asemenea, și societății Edil Industry SRL pentru promptitudinea evacuării deșeurilor colectate. Activitatea s-a desfășurat la inițiativa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională a Zonei Montane și s-a concretizat prin colectarea a 310 saci menajeri cu deșeuri. Considerăm că actiunea, la care au participat 51 de persoane, a fost un real succes, Parcul Național Ceahlău fiind readus la starea firească de curățenie, afectată la sfârșitul acestei veri de impactul antropic al celor peste 60 000 de turiști care l-au vizitat”, a declarat Cătălin Gavrilescu, directorul Administrației Parcului Național Ceahlău.
Cristina Mircea