Grandioasa slujbă de sfințire a bisericii din Parohia Secu, Tașca a adunat duminică, 4 septembrie, mii de oameni, mulți veniți de la Bicaz, Piatra-Neamț, Iași, Suceava sau Bacău. Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și de către Preasfințitul Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, care s-au aflat în mijlocul unui numeros sobor de preoți și diaconi, secondați de Corala Armonia din Constanța și Corul Iustiniada de la Mănăstirea Paltin, Petru Vodă.Biserica, a cărei piatră de temelie a fost pusă în ziua de 22 iunie 2003, are hramurile Schimbarea la Față și Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina. Detalii despre oamenii care au învins toate piedicile și neajunsurile, și au reușit să ridice o construcție impresionantă sunt scrise în hrisovul pentru viitorime (așezat în piciorul mesei sfinte) din care cităm: ”Parohia Secu, Tașca a fost înființată în anul 2001 în temeiul hotărârii Consiliului Eparhial Iași. Începând cu data de 1 aprilie 2003, preotul Dănuț Gheorghiță Caia a fost numit în postul de preot paroh la parohia nou înființată având misiunea de a construi biserica parohială. Proiectul bisericii a fost realizat în stil moldovenesc de un colectiv de proiectare al societății Cristal SRL din Focșani. Lucrările de execuție au început în toamna anului 2005, sub supravegherea preotului paroh Dănuț Gheorghiță Caia, ajutat de domnul inginer Mană Gheorghe, diriginte de șantier, care a oferit sprijinul domniei sale pe toată durata lucrărilor de execuție, în mod gratuit. În anul 2006, începând cu ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului, hramul bisericii, s-a început slujirea la demisolul bisericii. În anul 2009, tot în ziua hramului, cu binecuvântarea IPS părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a sfințit paraclisul de la demisolul bisericii de către IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, însoțit de un sobor de 30 preoți. Lucrările de construire au fost executate, în regie proprie, de meșteri locali. Biserica este zidită din cărămidă, pe o structură de rezistență din cadre de beton armat, fiind acoperită cu tablă de cupru. Pictura este realizată în tehnica fresco de pictorul Caciuc Dobrin Ioan, ajutat de echipa sa, iar catapeteasca din lemn de tei sculptată, îmbrăcată în foiță, precum și celelalte ornamente ale mobilierului bisericii au fost realizate de sculptorul Croitoru Constantin din satul Curechiștea, comuna Grumăzești, județul Neamț. Fondurile necesare realizării acestei lucrări au fost primite de la Primăria și Consiliul local al comunei Tașca, de la Consiliul Județean Neamț, de la Secretariatul de Stat pentru Culte, la care s-au adăugat și eforturile altor donatori și binefăcători din zonă, dar și de la credincioșii parohiei cu ajutorul cărora s-au realizat multe lucrări. O contribuție deosebită a avut-o Heidelberg Cement Tașca SA pe toată durata construirii bisericii”.
Oamenii care n-au încăput în biserică au putut urmări pe două ecrane amplasate în curte, întreaga rânduială a sfințirii și momentele esențiale: spălarea, ungerea cu mir a Sfintei Mese, fixarea chipurilor celor patru Evanghelişti, la cele patru colţuri, așezarea îmbrăcămintei, pecetluirea și așezarea antimisului. A urmat ungerea cu mir și stropirea pereților cu agiazmă. Și dacă biserica a fost neîncăpătoare pentru mulțimea adunată, la rânduiala sfințirii zidurilor exterioare au putut asista toți cei veniți, urmându-l pe Părintele Teofan în înconjurul bisericii.
Slujba a continuat afară, unde au fost amplasate două scene – una pentru preoți și diaconi și cealaltă pentru corurile bisericești. În predica sa, Mitropolitul Teofan a vorbit despre ceea ce-i lipsește omului: ”Dacă s-ar descoperi o tehnologie care să înregistreze gândurile care ne trec prin minte, care sunt stările pe care le trăiește inima noastră, vom descoperi că foarte rare ne sunt gândurile legate de Dumnezeu, de mântuire, de păcatele săvârșite, de starea de pocăință .Aceasta fiind situația nu avem decât să privim cu drag, așa cum a făcut-o și Mântuitorul, pe acei dintre noi care pot fi și inteligenți, și cu stare materială bună și care au gândul la Dumnezeu. Dar noi oamenii obișnuiți, dumneavostră cei de aici, noi cei veniți din Piatra, de la Iași sau de la Constanța sau din alte părți, în general, spunem că am împlinit și noi poruncile, cum a spus și tânărul în Evanghelia de astăzi. Că n-am furat, poate nu ne-am desfrânat, n-am ucis, deși pe conștiința multora dintre noi zace păcatul cel mare al avortului, ne cinstim părinții, încercăm să facem milostenie și toate celelalte. Dar ne întrebăm noi, cum s-a întrebat tânărul din Evanghelia de astăzi: Doamne ce-mi mai lipsește? Le facem pe acestea toate, iată zidim biserică frumoasă, slavă Ție Doamne pentru aceasta, venim la sfânta biserică, dar din când în când ne mai întrebăm și noi ”Oare ce-mi mai lipsește?”. Și ce ne lipsește nouă, iubiți credincioși, sau mai bine zis spre ce ar trebui să tindem? Constatăm că, în legătură cu Dumnezeu, există destul de multe lipsuri în viața noastră. Ce ne lipsește nouă? Să zicem: nu eu Doamne, ci harul Tău, care este în mine, se află la rădăcina faptului că sunt sănătos, că am o poziție în viață. Noi când le îndeplinim pe toate acestea, le punem în legătură cu munca noastră, cu inteligența noastră, cu relațiile noastre, cu părinții, cu școlile înalte pe care le-am săvârșit. Rar spunem ”Nu eu Doamne am făcut să ajung mitropolit, primar, prefect, om bogat, preot”. Legăm toate aceste realizări de noi înșine fără să luăm aminte la cuvântul Domnului Hristos care a spus: ”Fără de mine, nu puteți face nimic!”. Că dacă n-ar fi fost mâna lui Dumnezeu așezată asupra noastră, a tuturor, am fi zidit noi biserica? Am fi fost noi sănătoși astăzi? Ne-am fi bucurat de Sfânta Slujbă, de cele pe care viața, zicem noi, sau străduința noastră ni le-a oferit? Ne lipsește să zicem: Mulțumesc Ție Doamne pentru toate pe care mi le-ai dat”.
În cuvântul său, preotul paroh Dănuț Gheorghiță Caia nu a uitat să-i mulțumească lui Dumnezeu. Dar a adus alese mulțumiri și superiorilor săi, și enoriașilor, și tuturor celor care au ajutat la ridicarea bisericii și la organizarea evenimentului: ”Alese mulțumiri pentru toată încrederea pe care ne-ați acordat-o, pentru că n-a fost puțin lucru să aibă cineva încredere în noi, o mână de credincioși, însoțiți de un preot, că vom reuși să ducem la bun sfârșit această lucrare, rânduită de Dumnezeu. Nădăjduim de aemeni, ca și de aici înainte și preotul, și credincioșii să fim aceiași râvnitori pentru Hristos și pentru Biderică, să muncim și să zidim biserică vie în sufletele credincioșilor, să biruim încercările, valurile, ispitele și să ajungem la același țărm al veșniciei cu Hristos. Mulțumim Corului Armonia, venit tocmai de la Constanța, pentru a încânta și a da frumusețe acestei zile și acestui eveniment, cât și corului Iustiniada și maicei starețe Iustina de la Mănăstirea Paltin, însoțit și de maica Tecla venită din Suceava”.
Părintele paroh a primit de la IPS Teofan înalta distincție a mitropoliei ”Crucea Moldavă”, iar preoteasa o icoană cu Sfânta Parascheva. Aceleași distincții le-au fost dăruite fostului primar de Tașca Alexandru Drăgan și actualei primărițe Daniela Ursache cărora mitropolitul le-a mulțumit, cu recunoștință, pentru că au sprijinit construirea bisericii: ”Să vă binecuvânteze Dumnezeu, să vă răsplătească și pe dumneavoastră, și pe întreaga familie, cu bucurie sfântă! Să vă aibă Dumnezeu în mila Lui!
N-au fost uitați nici oamenii care au ajutat efectiv la zidirea lăcașului (Ion Drăgoi, Nicu Dandu, familia Maria și Dumitru Doboș, familia Ana și Costel Babăbă, Familia Dorina și Vasile Bogdan, familia Parascheva și Vasile Ticiu, familia Liliana și Tomică Pintilie, conducerea Fabricii de ciment, Nicolae Sălăgean, Valentin Parnic, ing. Gheorghea Manea, Alexandra Domoș, Laura Oana Ciobanu și Parascheva Găleanu – mamă a 10 copii.
Atent, mitropolitul a remarcat că din rândul oficialităților (prefectul Adrian Niță, vicepreședinta CJ Mădălina Ciubotaru, directoarea Centrului pentru Cultură ”Carmen Saeculare” Carmen Nastasă, deputata Oana Bulai, secretarul de stat Bogdan Dumea) lipsește Ionel Arsene și a spus: ”Să-i trasmiteți gândul de bine și hrisovul de mulțumire că mult a ajutat acest om multe biserici și mănăstiri din județul Neamț”.
Cristina Mircea