Trimis în judecată pentru că și-a angajat fiica la ADI Urbtrans (unde el avea calitatea de președinte), primarul comunei Alexandru cel Bun, Ion Rotaru a primit o pedeapsă care nu are, practic, niciun fel de efect asupra mandatului său. Astăzi, 4 august, după aproape 3 ani de judecată, instanța a decis ca, timp de 2 ani, Ion Rotaru să respecte câteva măsuri de supraveghere.
”În temeiul art. 396 alin. 1 şi alin. 4 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare în sarcina inculpatului R.I. pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. și ped. de art. 301 alin.1 Cod penal. În temeiul art. 67 alin. 2 Cod penal şi art. 66 alin. 1 literele a, b Cod penal, stabilește în sarcina inculpatului R.I. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 65 Cod penal, stabilește în sarcina inculpatului R.I. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat). În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal şi calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, a decis Judecătoria Piatra-Neamț.
Practic, amânarea pedepse înseamnă neplicarea ei. În consecință, Ion Rotaru este obligat să respecte măsurile dispuse de instanță pentru perioada de supraveghere de 2 ani și anume: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Doar dacă nu respectă aceste obligații sau comite o nouă infracțiune, el va executa pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Doar Parchetul Piatra-Neamț ar putea ataca hotărârea, Ion Rotaru considerând că i s-a făcut dreptate: ”E foarte bine, chiar mulțumesc instanței”.
Cristina Mircea