”La poduri se fură la hidroizolație, e ca și cum ai lăsa o casă fără acoperiș”

0

Starea precară în care se află multe din podurile din țară, nu doar din județul Neamț, are o explicație valabilă măcar pentru o parte din ele: se fură la lucrările de reabilitare (acele reasfaltări, care ar trebui precedate de lucrări serioase de hidroizolație). Cel puțin așa susține un inginer, care a lucrat la o firmă privată ”specializată” în contracte de reabilitare a podurilor.

Se pune hidroizolație de calitate doar la rosturi, o jumătate de metru pe o parte, o jumătate de metru pe partea cealaltă a tronsonului căii de rulare. Iar când se face recepția parțială, acea hidroizolație se vede în secțiune. În rest, se pune hidroizolație pentru blocuri, care este la o treime din preț, este mult mai subțire și nu rezistă la tasări, se rupe, iar infiltrațiile ajung la beton. Dar nu se vede, pentru că se asfaltează tronsonul și doar rostul e vizibil, la recepția parțială. Pe timp de iarnă betonul îngheață, apoi se dezgheață, se fărâmițează, în următorul an infiltrațiile sunt și mai mari, rămâne fierul descoperit și se rupe armătura. Eu am văzut cu ochii mei cum se face. Iar hidroizolația este cea mai importantă la un pod, în afară de structura de rezistență. Și se fură tocmai la hidroizolație, e ca și cum ai lăsa o casă fără acoperiș. Dacă ar face cineva expertize serioase, prin carotare și examinarea eșantioanelor, ar vedea că la rosturi poate este pusă membrană de care trebuie, dar în rest este hidroizolație pentru blocuri, care are altă culoare, altă consistență și altă grosime. Și nu este singura problemă. În general, nu se respectă normativele, iar lucrările de întreținere se fac strict la calea de rulare. E un fel de cosmetizare: se scoate asfaltul vechi și se toarnă altul nou, eventual peste hidroizolația despre care tocmai am vorbit. Dar rareori se fac intervenții la structura de rezistență a podului. Ca să nu spun niciodată. Și dacă tu vezi, ca angajat la o firmă privată, că nu se face bine, poți să spui ceva? Nu! Taci, că te dă afară!”.

 

  • Date despre podul de la Petru Vodă, în care a apărut ieri o gaură de 3 metri

Podul de DN 15B, din localitatea Petru Vodă, a fost construit în anul 1968, este în clasa tehnică III, cu durata de viață de 100 de ani, conform datelor obținute de la DRDP Iași. Podul are 31,5 m și a avut reparații doar la calea de rulare, unde de obicei se circulă pe aceeași urmă și se formează făgașe. La recensământul din 11 mai 2022,  au fost numărate 4830 de autovehicule, din care 2030 au fost camioane (42%!). DRDP Iași face revizie lapoduri la fiecare 6 luni și ultima oară nu s-au constatat degradări la acest pod.

Astăzi, 2 august, un expert tehnic va examina podul. Nu știm dacă și hidroizolația. Oricum, starea podului ar putea fi influențată și de faptul că, de 5 ani, pe poduri nu se mai deszăpezește cu nisip (din rațiuni de protecție a mediului, conform unor directive UE), ci doar cu sare. Iar sarea se infiltrează foarte repede și afectează carosabilul, structura și parapetele de protecție. Rezultă că o combinație dintre o membrană de hidroizolație necorespunzătoare și sarea folosită ani la rândul este total ”benefică” pentru un pod. Poate nu e cazul celui de la Petru Vodă, dar e clar că se impune o expertiză serioasă a tuturor podurilor din județ. Nu de alta, dar n-o să mai avem pe unde circula și, în altă ordine de idei, rămâne Poliția Neamț fără efective, dacă va trebui să ”asigure permanența” la toate podurile cu probleme.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.