A absolvit Colegiul Național de Informatică din Piatra-Neamț, cu media 9,97. La fel ca o colegă de-a lui care, în toți cei 4 ani de liceu, n-a avut decât o medie de 9 pe semestru. Și după 12 ani în care a luat premii și a participat la olimpiade și concursuri spune: ”E cumva trist. Sistemul educațional de stat, așa cum este el, nu aș putea spune că m-a ajutat să evoluez mai mult decât am făcut-o singur. Cel mai mult m-au ajutat părinții, bunicii, sora mea și mătușa mea”.
- ”Să creezi o echipă, care este bună la ceva, este mai important decât să lucrezi efectiv în acel domeniu”
Matei Gabriel Niunin s-a născut pe 12 martie 2004, a învățat la Școala gimnazială nr. 5, i-a plăcut matematica, i-a plăcut să învățe despre calculatoare și, în clasa a VIII-a, a optat pentru Colegiul Național de Informatică.
”În clasele I-VIII am fost mereu pe locul I, mi-am propus lucrul acesta să fiu primul din clasă. Nu mă deranjează învățatul în sine, mă deranjează doar când aloci exagerat de mult timp studiului, lucru pe care eu l-am făcut. Nu mai aveam timp de nimic, nu aveam prieteni și nicio altă activitate. Prima dată când am avut tangență cu sportul a fost în vacanța de vară dintre clasele a VII-a și a VIII-a, într-o tabără la mare. Aveam un coordonator, antrenor de ju jitsu care mi-a deschis o imagine asupra sportului și asupra autoapărării. M-a convins modul în care antrena, modul în care comunica și ne-a determinat să facem sportul de dimineață și alergările de seară. Am făcut sport 2 ani și 3 luni, iar timp de 3 luni am facut ju jitsu si kick boxing simultan. Erau tehnici diferite, mișcări diferite, la una trebuie să știi să te controlezi la cealaltă să dai cât mai tare. Am renunțat pentru că nu-mi mai ajungea timpul pentru învățat. Nu vreau să critic pe nimeni, nici să mă laud eu, dar vorbind realist cred că m-am chinuit cel mai mult din toată clasa și pentru a învăța, și pentru a participa la concursuri. Iar pentru olimpiadă nu există ”ai de învățat un manual”. Ai de învățat din 3 manuale și abia când știi totul perfect, ai șanse să treci de etapa județeană. În clasa a X-a am fost la olimpiada de logică, am trecut la etapa națională și…a venit pandemia. M-a atras logica datorită domnului Ionuț Octavian Ciurlea, un profesor extrem de bun, care ne-a predat foarte bine materia numită ”Logică, argumentare și comunicare”. Avea un mod aparte de a prezenta ideea, ca și cum ar fi o matematică, dar scrisă în cuvinte”.
Momentan, Matei este într-un mic conflict interior. A renunțat la ideea de a urma o facultate de informatică, din considerentul că nu e sănătos pentru creier să utilizeze coduri 8 ore pe zi – un alt limbaj față de cel uzual. S-a gândit că IT-ul poate fi o soluție mai bună, pentru că include partea de hardware, pe lângă programare. În final se va înscrie și la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, Facultatea de inginerie (calculatoare și tehnologia informației) și la Universitatea Gheorghe Asachi din Iași, Facultatea de automatică și calculatoare.
”Părerea mea este că se poate face școală oriunde, mai ales în IT. Contează, în schimb, colectivul și oamenii pe care-i cunoști. Mi-ar plăcea să fac echipă cu niște oameni care sunt dornici să învețe și să participe constant la proiecte. În opinia mea, să creezi o echipă, care este bună la ceva, este mai important decât să lucrezi efectiv în acel domeniu”.
- ”Părerea mea este că acolo unde educația este proastă, cineva va suferă”
Peste 5 ani, lui Matei i-ar conveni să fie nu neapărat angajat, cât liber financiar. De angajat, vrea să se angajeze cât mai repede, cu posibilitatea de a schimba oricând compania pentru un salariu mai bun.
”Pe toți ne interesează banii în primul rând, fără bani nu poți să trăiești. În al doilea rând, un job în informatică și în evoluția tehnologică – inginerie IT-te ajută și pe tine să evoluezi. Nu-mi place mentalitatea oamenilor care cred că dacă nu-ți iei un job sigur, vei ajunge sub pod. Am fost învățați că ”sigur și încet” este mai bine decât ”rapid și riscant”. Evident,, în general, așa stau lucrurile, dar nu și când vine vorba despre atingerea unui obiectiv…”.
După 12 ani, un tânăr care nu și-a propus neapărat să fie șef de promoție, dar a performat permanent are opinii clare despre sistemul de învățământ: ”Școala online a fost sub orice critică. Nu la mine în clasă, unde toată lumea care a vrut să învețe, a făcut-o, dar, în general, copiii s-au jucat în timpul orelor. Problema este că s-au încercat metode tradiționale la probleme noi. Să încerci să asculți elevul online, când el își pune textul pe desktop și răspunde la întrebări citind. Asta este eficiență? Dar, în opinia mea, sistemul de învățământ poate să facă ce vrea el, dacă elevii doresc să învețe, or să învețe. Însă efortul care dă rezultate este efortul individual. Eu nu pot să spun că m-am bazat pe vreun profesor ca să ajung șef de promoție. Sistemul de învățământ mi-a demonstrat, în acești 12 ani, că nu mă pot baza pe el. Mai subtil de atât nu pot s-o spun. Primul și primul lucru pe care un elev ar trebui să-l studieze este mentalitatea lui. Să afle ce vrea să facă, de ce vrea să facă lucrul acela și cum vrea să-și atingă obiectivul. Problema este că sunt foarte multe materii care nu știu cât îl ajută pe copil neapărat. Și contează extrem de mult mediul în care crește un copil. Dacă este un mediu toxic, nu poate apărea performanța. Știm cu toții că e mai ușor învățul decât dezvățul. Dacă te înveți să neglijezi studiul și azi, și mâine, la fel vei face și peste 2-3 ani. Și într-un final, unde ajungi? Părerea mea este că acolo unde educația este proastă, cineva va suferi. Când cineva suferă, educația este obligată să se ridice ca nivel. Dar asta nu se întâmplă, întotdeauna, în România. Deși, teoretic, voința ajunge. La nivel individual, trebuie să ai voința de a atinge obiective. Voința este fundamentală în a face orice. Deduc că la nivel de sistem, nu există voință. De aceea, eu nu plănuiesc să-mi dau vreodată copiii în sistemul educațional din România. M-am gândit să plec. După facultate o să vin în Piatra-Neamț să-mi vizitez părinții, atât. Nu am auzit de un job așa bine plătit în IT, ca să rămân. Cred că minim 4.000 de lei în mână este un salariu rezonabil pentru un om care totuși consumă nervi și timp ca să poată să creeze roboți, programe, mașini care se conduc singure”.
Și apropo de felul în care se poate construi un om întreg, Matei nu se uită la televizor, dar se uită la filmele documentare din care poate învăța (i-a plăcut foarte mult ”The big short” – un film despre criza economică din 2008), citește cărți de dezvoltare personală (”Tată bogat, tată sărac” ar recomanda-o oricărui începător),iar referitor la educație are o convingere fermă: ”Dacă un om este educat, o să producă”.
Cristina Mircea
congrats <3 my fratior