”Fiecare cămașă pe care o îmbrac după ce o termin de cusut este o bucurie asemănătoare, păstrând proporțiile, cu bucuria de a naște un copil. Și știți cum e, după ce a crescut copilul, vrei altul, pentru că vrei din nou să te bucuri de acea stare. E extraordinar să-mi văd toate cămășile așa frumos aliniate ca într-o horă, în lumină naturală. Iar omul are libertatea de a se plimba printre ele, să le vadă, chiar și să le atingă, nu mă deranjează, nu sunt de sticlă. Am învățat să mă dezlipesc de cele lumești, de forma de atașament bolnăvicios. Și știți cum m-am vindecat? Dăruind o cămașă, de sufletul mamei mele. Și pe urmă am putut să cos și pentru alții și nu mi-am mai văzut cămășile ca pe ceva atât de prețios”.
- ”Oamenii din sat au descoperit că au valori! Până atunci le aruncau la coș”
Felicitas Farcaș-Lohan a întâmpinat, ieri (26 iunie) vizitatorii ”Grădinii cu ii” din curtea Muzeului de Etnografie din Piatra-Neamț ca pe niște prieteni vechi. Le-a povestit despre cromatică, despre pânză, despre dispunerea elementelor decorative și despre migrarea motivelor, cu aceeași răbdare și cu același drag cu care le explică celor 300 de copii care trec ”prin mâinile ei” în fiecare an. Fără să neglijeze vreun vizitator, a găsit timp să povestească puțin și despre ea.
”M-am născut în Faraoani, Bacău, la dispensarul din comună. Am fost plecată de acasă, de când aveam 14, până am împlinit 24. După ce m-am căsătorit,m-am întors în sat și de aproape 32 de ani sunt bibliotecară la biblioteca din comună. Din 2007, de când am intrat în Europa, am început să observ că au dispărut tradițiile și atunci am înființat o asociație. Pe urmă am făcut un proiect european care s-a numit ”Călătorie către tradițiile pierdute” și am adus străini, pe care i-am învățat să coasă, să țeasă, să toarcă. Au fost fascinați. Iar acest proiect știți ce-a declanșat brusc? Oamenii din sat au descoperit că au valori! Până atunci le aruncau la coș. Trebuie să ne arate alții ce frumuseți avem. După ce s-a terminat acel proiect, cumva ca o continuare, m-am apucat de țesut cu două, trei femei din sat pe care am reușit să le găsesc. Am vrut să testăm și să țesem ceva ușor vandabil, ca să arătăm că se poate câștiga un ban din asta. Am țesut cămăși, le-am vândut aproape pe toate și am început să umplem satul cu altceva decât cu floricele pe câmpii, despre care nu zic că nu-mi plac, am și eu cămăși cusute în tinerețe, dar am realizat că de fapt noi am pierdut semnificația motivelor cusute pe cămăși. Nu am mai știut ce să coasem pentru că s-a rupt acea verigă de transmitere a informațiilor de la o generație la alta și atunci am cusut ce am crezut că e mai frumos. Și e ce mai frumos ca florile? Am fugit de stridența din copilărie și acum fac cămăși mai stilizate și le îmbrac, iar oamenii din sat mă apreciază enorm pentru că eu merg în port popular, în fiecare duminică, la biserică. Eu nu mai pot să merg altfel. Așa simt eu că e sărbătoare. Până la urmă e un mod de viață. Mi-a spus cineva ”tu respiri cămașa”. Da, o respir!”.
- Florentina Buzenschi: ”Ne-am contaminat și ne-am apucat să coasem cămăși în muzeu”
”Grădina cu ii” a ajuns la a patra ediție, fără să-și fi propus asta. La începuturi a fost organizată împreună cu un colecționar, iar vizitatorii au fost atât de impresionați încât au întrebat când va avea loc următorul eveniment.
”După aceea am avut expoziția cu Șezătoarea de Piatra și ne-am contaminat și noi, ne-am apucat să coasem cămăși în muzeu, 4-5 colege, dar și lumea din afară. Este un semnal foarte bun. Ceea ce se întâmplă acum cu dosarul de introducere în patrimoniul imaterial UNESCO a cămășii cu altiță confirmă că avem o valoare și lumea ar trebui să aprecieze portul popular și cămașa, care este foarte versatilă și poți s-o porți la orice. Ne-a dat un exemplu, în perioada interbelică, Regina Maria. Și ne-a venit ideea unui alt tip de expoziție, la care să intre lumea care nu intră în mod normal într-un muzeu, cumva să-i iei pe oameni de la plimbare și să-i aduci să se plimbe în curtea muzeului”, ne-a declarat muzeograful Florentina Buzenschi.
”Grădina cu ii” de anul acesta a avut amprenta invitatului special, doamna Felicitas Farcaș-Lohan: eleganță, simplitate, autentic. O singură cămașă din 17 a fost lucrată împreună cu o colaboratoare, celelalte 16 au fost țesute și cusute de mâinile ei. Era firesc ca amprenta să se simtă.
”Dacă ne-am apuca 5 colege să coasem aceeși cămașă, după aceeași planșă, ar ieși 5 cămăși asemănătoare, dar diferite. Depinde și de fir și de pânza pe care coși și de cum o vezi tu, până la urmă fiecare cămașă e unică și spune ceva despre personalitatea artistului”, a completat Florentina Buzenschi.
Artista Felicitas Farcaș-Lohan lucrează sute de ore la o singură cămașă. Uneori, sâmbăta, coase câte 7-8 ore, în reprize, pentru că are grădină, are solar…
”Fiecare cămașă este o poveste, începută poate pentru ceva, terminată pentru altceva. Cămașa de mireasă a mamei am reușit s-o reproduc și așa am descoperit cât de talentată era mama. Când nu-i ieșea lățimea la altiță, adăuga încă un rând. Am zis că tradițiile trebuie să meargă mai departe de noi. După programul de la serviciu, fiind și profesoară la școala populară de artă clasa externă, lucrez cu copiii în bibliotecă. Acum mai am doar 5 elevi din sat, însă m-am mutat la o fundație din Bacău, care organizează școală de vară și care mi-a pus la dispoziție o sală și războie de țesut mici, pentru copii, totul numai ca să transmit mai departe tradiția. Și acolo îmi trec prin mână 300 de copii pe an, care învață ce este o urzeală, ce este o băteală, faptul că împreună ele realizează o țesătură. Pot să spun că mi-am găsit menirea. Am momente când mă uit în oglindă și mă întreb: oare nu-s un pic nebună? Dar pe urmă privesc în jur și văd câtă bucurie aduce munca mea. Nu sunt decât un om obișnuit care are o pasiune mai puțin obișnuită”.
Cristina Mircea
