Managerul spitalului județean: ”N-a venit niciun pacient să mi se plângă că i s-a cerut șpagă”

De 1 an și 4 luni este managerul spitalului județean – o instituție cu 1600 de angajați. Economist, cu experiență de viață în Canada, s-a întors în țară în 2015 și a profesat doar în mediul privat, unde-i era confortabil. A privit ca pe o provocare funcția de manager al spitalului, a concurat de două ori până a obținut-o și …încă nu regretă. Crede că succesul unui spital rezidă în 3 lucruri, pe care le-a învățat de la directorul spitalului din Oradea: continuitatea managementului, faptul că în mediul politic spitalul nu trebuie să fie o armă, și existența unei echipe care să lucreze pe proiecte europene. În Neamț, niciuna dintre condiții nu este îndeplinită. Dar Alexandru Filimon încă speră.

– Știați ceva despre spital înainte de a fi manager?

– Am prieteni în spital, aveam informații, știam ce s-a mai scris în presă,  dar e o foarte mare diferență între ceea ce auzi când ești în afara spitalului și ceea ce începi să cunoști din interior.

– Ce v-a surprins, apropo de această diferență?

– Faptul că există foarte multe lucruri care nu s-au făcut la spital și ar fi trebuit să fie făcute, indiferent de manager. În mandatul meu au fost foarte multe lucruri făcute pentru prima dată. Eu aș vrea să-mi petrec mai mult timp pentru proiecte, pentru relațiile pe care le-aș putea dezvolta cu anumiți oameni de la minister, de la alte spitale, să mă duc să văd și să învăț, dar un volum de muncă foarte mare s-a consumat tocmai pe lucrurile care au fost lăsate deoparte.

– Cât din eficiența muncii dumneavoastră ține de răspunsul angajaților și de implicarea lor?

– Foarte mult, pentru că este foarte important ca un referat să circule prin diverse departamente fără nicio oprire.

– Adică ați putea fi sabotat, apropo de nucleul de rezistență despre care se vorbește?

– Oricine ar putea fi sabotat dacă se dorește. E foarte simplu: cineva cere un produs, referatul este aprobat de 3 oameni, dar nu și de al patrulea, este pus acolo pe un birou și uitat, iar după aceea se spune că cineva din conducere nu l-a cumpărat și uite așa se poate afecta siguranța pacientului.

– Dacă ați avea o problemă de sănătate v-ați interna în spitalul județean? S-a spart balonul acela de imagine negativă?

– Sigur că m-aș interna, dar la balonul de imagine negativă cred că mai avem de lucrat. De asta spun că progresul nu e atât de evident sau de rapid pe cât ni l-am dori noi. Este și o imagine creată de presă, după reclamații, după postări pe facebook, primesc și eu reclamații dar nu atât referitoare la tratamentul medical, cât la comportamentul uman, și le discut personal cu șeful de secție sau cu persona respectivă. Vrem să vedem ce s-a întâmplat de fapt, dacă este așa cum a zis pacientul sau dacă adevărul e undeva la mijloc.

– Și care este concluzia? Cine are dreptate de obicei?

– Sunt și pacienți care au un nivel de așteptare foarte ridicat pentru ceea ce putem noi oferi ca sistem sanitar, dar nici nu cred că a fost educat publicul să înțeleagă codurile de urgență. Bineînțeles, fiecare știe pe cineva și dă un telefon și mai pune un pic de presiune pe o asistentă, pe un medic să fie tratat cineva mai bine.

– Pe dumneavoastră v-a sunat cineva să vă spună că are un amic sau o rudă în spital?

– Da, în fiecare zi. Facem ce putem. Niciodată n-am să pun presiune pe un cadru medical să acorde o îngrijire medicală privilegiată cuiva, dar bineînțeles dacă ar exista un sistem mai bun de informare a aparținătorilor despre ceea ce se întâmplă cu pacientul, ar fi mult mai puține telefoane. Pentru că nu e neapărat vorba despre a influența eu actul medical. Niciodată n-am intrat într-o secție să zic că vreau să i se dea pacientului X ceva special.

– Adică n-ați dus mai departe rugămințile pe care le-ați primit la telefon?

– Nu! Dar marea majoritate a rugăminților sunt la modul ”vreau să știu ce e cu mătușa, cu tata, cu unchiul…”

– Și de ce nu creați un sistem prin care oamenii să poată să se informeze singuri?

– Eu vreau să creez acest sistem, este chiar în plan. Vreau în primul rând să schimbăm centrala telefonică și, în al doilea rând, în ghereta de la intrare să înființăm un post de informare în care ar trebui să fie 3 oameni cu 3 calculatoare, care să poată accesa aceste informații.

– Se fură din spital?

– Grea întrebare. N-aș putea să bag mâna în foc că nu se fură, dar pot să vă zic că acum avem un control mai bun atât la materiale sanitare, cât și la ce se întâmplă în bucătărie și în așa numitele puncte fierbinți – tot ce înseamnă achiziții, tot ce înseamnă concursuri unde sunt veșnice discuții.

– Faptul că au venit medici tineri și că aveți mereu concursuri de angajare, a mai diminuat exodul pacienților către spitalele din afara județului?

– E foarte greu de spus și e o discuție pe care am avut-o și cu doctorii, și cu consiliul medical privind adresabilitatea. Eu m-am uitat și la statisticile dinainte de pandemie care arătau practic că pacienții spitalului sunt în proporție de 98-99% din județul Neamț. Foarte puțină lume vine din afară, doar dacă cineva care vizitează județul are un accident sau o urgență. Noi încercăm să ajungem la cifrele dinainte de pandemie din punct de vedere al adresabilității. Dacă ne uităm în statisticile din 2017, până în 2019 sesizăm că era un trend descendent pe partea de internări continue. Mic, dar descendent. Din varii motive.

– Și nu stă în puterea dumneavoastră să schimbați lucrurile?

– În puterea mea stă să oferim servicii mai bune de cazare, saloanele să fie curate, masa mai bună, empatia personalului să fie alta. Am senzația că s-a stat prea mult pe loc. Lucrurile astea se puteau face cu ani în urmă, pentru ca astăzi să fim la un nivel mulțumitor.

– Sunteți de acord cu opinia conform căreia ar trebui ras spitalul de pe fața pământului și făcut altul?

– Eu am văzut spitale în multe țări, inclusiv spitale vechi de 150 de ani, care nu au fost rase, ci au fost reabilitate. Sunt spitale în Londra, sunt spitale în toată Europa și sunt spitale în Canada, care au mai mult de 50 de ani. Este vorba despre compartimentare, întreținere, fluxuri. Evident, avem nevoie de un spital nou la Piatra-Neamț, dar nu aș rade nicio clădire din cele care există acum, ci le-aș da alte destinații: spital municipal, cămin de bătrăni sau locuințe sociale.

– Și siguranța? Microbii despre care se spune că pătrund în pereți și nu se mai poate scăpa de ei?

– Eu ce să zic acum? A fost DSP-ul în control, s-au luat 121 de probe și doar una a fost neconformă. Noi tot ce renovăm, renovăm până la cărămidă, de aia și durează mai mult lucrările, dăm jos tot și tencuim din nou.

– Ce nu vă place la munca dumneavoastră?

– Nu sunt obișnuit cu această poziție permanentă în ochiul public, eu știu să gândesc liber și să vorbesc liber. Și e mult mai mult stres, e mult mai multă presiune, sunt mult mai multe informații. În rest, să știți că sunt oameni foarte buni în spital, oameni care-și doresc să facă lucruri, ei sunt șana pentru populația orașului și pentru populația județului. În momentul în care cer ca anumite standarde să fie respectate, și nu cer lucruri care nu au mai fost cerute la alte spitale, consider că se poate și la noi.
– De exemplu, le-ați cerut vreodată să nu ia șpagă?

– De cerut nu le-am cerut așa ceva, asta ar însemna că știu că iau.

– Și credeți că nu mai ia nimeni șpagă în spital?

– N-a venit niciun pacient să mi se plângă, nu a venit nimeni să-mi spună așa ceva. Acum că au dat, că n-au dat, că s-au dus la cabinet, aud și eu zvonuri, dar nu e ceva confirmat…

– Dacă nu ați auzit, s-ar putea să fie un semnal bun. Ori s-au perfecționat ori nu mai iau.

– Eu sper că nu mai iau și nici nu au luat. Eu îi apăr pe toți și consider că toată lumea care lucrează la spitalul județean, pentru că nu am niciun interes să critic pe cineva, își face treaba, până la proba contrarie.

A consemnat Cristina Mircea