Dosarul ”Șpaga de la Ambulanță” are 10 volume, din care 5 conțin doar fișe de examinare

0

În hotărârea de arestare pentru 30 de zile a celor 8 asistenți și ambulanțieri care au dat câte 6.000 de euro șpagă pentru a promova examenul de angajare, apar câteva detalii care anunță o posibilă extindere a anchetei, dar și argumentele avocaților (unele interesante), care au cerut măsuri mai blânde pentru clienții lor. Este vorba despre Cristina Dogariu, Aurel Lupu, Ilie Butnariu, Magdalena Epanu, Petru Mihăilă, Iuliana Ciobanu, Ion Răzvan Iftime și Alin-Bogdan Balan, toți acuzați de dare de mită.
Ca primă observație, liderul de sindicat Gladior Andronache a colectat o parte din mită de la aceiași oameni, și pentru angajările inițiale de la debutul pandemiei și pentru cele din luna mai, nu doar de la candidații de la Târgu Neamț: ”În ambele comisii de examinare este desemnat observator din partea Sindicatului Ambulanţa Neamţ, numitul AG, ambulanţier în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ. O parte a sumelor de bani a fost remisă persoanelor din conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ menţionate mai sus, prin intermediul lui AG, de către candidaţi Ia momentul angajării pe perioadă determinată, iar în perioada următoare, diferenţa va fi dată acestora prin acelaşi intermediar, cu scopul promovării examenului de angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre candidaţii pentru ocuparea postului  de personal sanitar (asistent  medical)  care au procedat în modalitatea mai sus descrisă sunt: HM, (staţia centrală Piatra Neamţ), AD (substaţia Roman), CI şi (substaţia Tg. Neamţ), CIA (substaţia Bicaz). Dintre candidaţii pentru ocuparea postului de personal sanitar auxiliar (şofer autosanitară) care au procedat în modalitatea mai sus descrisă sunt: MGA (staţia centrală Piatra Neamţ), BC (substaţia Roman), OMM (substaţia Tg. Neamţ)”.

Este de presupus, așadar, că extinderea anchetei l-ar viza în primul rând pe Gladior Andronache, apoi pe ceilalți angajați care au dat mită pentru a obține postul și, nu în ultimul rând, pe șefii care au primit mita.

Cât despre cei 8 asistenți și ambulanțieri arestați (subiectul lamentărilor asistentei șefe Luminița Rozonschi, care susținea că nu au scris mai nimic la examen), avocații îi descriu ca fiind ”oameni corecți”. Și nu doar avocații. Unii dintre inculpați au adus caracterizări inclusiv de la poliție (culmea ironiei), în timp ce erau propuși la arestare de procurorii DNA.

Avocat DM pentru inculpaţii pe care îi asistă, depune o serie de înscrisuri în circumstanţiere ce reprezintă caracterizări de la poliţie, de la primărie, prieteni, cunoscuţi, apropiaţi, care atestă faptul că sunt oameni corecţi, oameni care nu au creat niciodată probleme, toţi sunt căsătoriţi, cu copii, sunt la primul lor contact cu legea penală şi toţi vor să muncească. Avocat GA în substituire pentru Av. AC, pentru inculpaţii DC, EM, CI, LA, solicită respingerea propunerii de arestare preventivă  formulată de Parchetul  de pe lângă  Înalta  Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, şi a se dispune luarea măsurii arestului la domiciliu sau măsura controlului judiciar, deoarece această măsură nu se impune conform art. 223 al.2 C.P.P, neprezentând un pericol pentru ordinea  publică,  inculpaţii lucrând timp de doi ani, în perioada de pandemie la acest sistem de ambulanţă, fiind o perioadă foarte grea pentru toată lumea, nu numai pentru ei, iar pericolul pentru ordinea publică trebuie să rezulte în mod clar. Dna avocat GA pentru cei patru inculpaţi pe care îi reprezintă, depune o serie de înscrisuri în circumstanţiere ce reprezintă acte de stare civilă şi acte de studii, sunt persoane cu studii superioare în domeniu. Chiar dacă au existat discuţii între asistente, nu putem merge strict pe ideea că inculpaţii erau total nepregătiţi la examen. Inculpaţii au  avut o conduită foarte bună, nici unul dintre ei nu are antecedente penale şi nu s-ar justifica fată de nici unul luarea acestei măsuri extreme , având în vedere şi nivelul de educaţie, statutul  lor social, toţi au familie cu copii şi nici unul dintre ei nu ar încerca să facă o altă faptă. Av NBG pentru inculpatul IIR solicită  să dispuneţi  respingerea  măsurii,  iar în  baza art. 227 alin. 2 C.P.P., să dispuneţi luarea unei măsuri mai blânde, adică controlul judiciar deoarece în dosarul de urmărire penală nu se regăsesc indicii sau  probe că faptele ar fi comise  de inculpatul HR.

Av. NBG pentru inculpatului IlR,  depune la  dosar o serie de înscrisuri în circumstanţiere, ce reprezintă o caracterizare şi o fişă de evaluare  în care este evidenţiată toată activitatea profesională a inculpatului ca şi asistent şef, că a desfăşurat muncă  de voluntariat în cadrul Serviciului de Ambulanţă în perioada 25.08.2020 până în luna noiembrie 2020, când nu a reprezentat un pericol public”, se arată în hotărârea Tribunalului Bacău.

Dosarul ”Șpaga de la Ambulanță” are, până acum, 10 volume din care 5 cuprind fişele de examene, lucrările completate de candidați, fişele de interviu, pe care ”se poate lesne observa notele minime (62-68 de puncte) obţinute de candidaţii deveniţi inculpaţi, în condiţiile în care era necesar un minim de 60 de puncte, iar pentru atingerea acestui punctaj, unele dintre fişe de examen au fost completate chiar de examinatori. Stau mărturie şi convorbirile telefonice dintre inculpatele RM şi PE, în care acestea făceau aprecieri foarte severe cu privire la  nivelul de pregătire al acestora, mai exact la slaba lor pregătire, la faptul că nu s-au pregătit cel puţin la nivel teoretic aproape deloc”.

Punând în balanță susținerile avocaților și faptele concrete care rezultă din anchetă (totuși Serviciul de Ambulanță intervine când viața omului este în pericol, iar prim-ajutorul trebuie să fie unul profesionist), instanța n-a fost impresionată de caracterizări: ”Prin prisma acestor considerente apreciem că cercetarea  inculpaţilor în stare de libertate ar fi de natură să creeze un sentiment de insecuritate pentru relaţiile sociale protejate prin incriminarea  faptelor reţinute în sarcina lor, relaţii sociale referitoare la exercitarea cu bună credinţă a atribuţiilor date prin lege organelor de poliţie precum şi la efectuarea cu bună-credinţă a activităţii specifice funcţiei pe  care o ocupă.

În legătură cu apărarea inculpaţilor, cu solicitarea acestora făcută  prin  domnii avocaţi de a se lua măsura controlului judicar, apreciem, cel puţin la acest moment procesual, că nu se poate dispune o măsură mai blândă. Din coroborarea dispoziţiilor de martori şi a inculpaţilor rezultă o atitudine nesinceră a acestora. Sumele de bani descoperite la percheziţiile domiciliare, la cele auto, relevă o altă situaţie de  fapt.  Posibilele  evidenţe financiare, verificări de conturi ce se vor efectua mai departe în cursul urmăririi penale vor stabili veridicitatea celor afirmate de cei opt inculpaţi”.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.