Mihai Ursu s-a născut în satul Valea Albă, comuna Războieni, acum 33 de ani. După ce-a absolvit facultatea, s-a stabilit la Râșnov (este consilier local acolo) și a devenit manager de proiect în construcții (nu se mai ocupă de execuție, ci de urmărirea execuției proiectelor). De 3 ani, însă, s-a hotărât să lucreze pământul și s-a întors cumva acasă. În regim de navetă săptămânală. Ideea de agricultură a fost în contradicție cu dorințele părinților, care mereu au vrut să nu-și vadă cei doi copii trudind la sapă. Totuși, tatăl (electrician de meserie) a fost primul care l-a aprobat și l-a susținut. Mama, comentând că nu l-a bătut la timp, a părut mai reticentă, dar n-a lăsat nicio zmeură neculeasă și nicio dulceață nefăcută la timp. Și, dintr-o idee, au apărut mai bine de 3 hectare de teren, luat în arendă, cultivat cu zmeură, căpșuni și 2200 de plante de lavandă. De fapt de la lavandă a început totul.
- ”La început nu aveam absolut nimic, aveam voință și atât”
Mihai a învățat la Liceul auto din Piatra-Neamț, în 2011 a absolvit facultatea de construcții la Iași și a plecat la muncă în Brașov, unde a lucrat într-o multinațională aproape 9 ani. De când s-a apucat de agricultură face naveta săptămânal, de primăvara devreme, până toamna târziu, la ”Livezile Ursului” din satul lui natal.
”Cine vrea să facă o afacere din asta, n-o poate gândi pe termen scurt. Vreau să ajung la nivelul la care să mă pot desprinde de construcții, să pot accesa fonduri europene pentru o linie de procesare și spații de depozitare la rece ca la carte, să pot intra în magazine. Am cumpărat o bucată de teren, să am unde construi o hală – e un criteriu ca să-mi îmbunătățesc punctajul pentru a accesa fonduri. În 2018, când am început să mă documentez și am vrut să aplic, m-am lovit de punctaj. Unul dintre criterii – studii superioare în domeniu, iar eu eram inginer constructor. Am făcut un master în domeniu și am bifat punctajul respectiv. Ca să poți conta și să ai o șansă să obții fonduri europen, trebuie să te pregătești. La început nu aveam absolut nimic, aveam voință și atât. Acum am o investiție de 80.000 de lei, bani pe care i-am strâns din salarii. Soția mea este manager de proiect la o societate, iar pentru un venit în plus scrie proiecte pentru fonduri europene. Ea a făcut și proiectul pe care l-am depus. Aștept răspuns în toamnă pentru o finanțare de 230.000 de euro. Soția a zis că nu va veni la sapă, dar se va ocupa cu partea din spate nevăzută – documente, proiecte, dar a venit la cules”.
”Am ales să nu erbicidez, să nu fac tratamente, până în momentul de față este totul bio. Am vândut la caserolă și de acasă, prin vecini, și plecam cu portbagajul plin la Râșnov și cu aerul condiționat la maxim. Zmeura și căpșunile au gustul ăla de la bunica. Și dulceața la fel. E făcută la ceaun, cu foc de lemne. La fel face mama și gemul de prune. Anul trecut am avut 2400 kg de prune de cules. Am renunțat la concursul de pescuit pe care-l organizam în Deltă, iar tata niciodată nu refuză un pescuit, și am cules prunele. Am avut un mic incident cu cireșele. Două săptămâni, cât n-am putut eu să vin aici, n-au fost culese și când am venit erau toate stricate. Și dacă am pățit-o cu cireșele, n-am mai vrut să pățesc la fel și cu prunele”.
Apropo de cules, cine vrea să trăiască bucuria din Livezile Ursului poate să-și culeagă singur fructele și are reducere la preț. Asta în ideea unei alte devize a lui Mihai: ”Mănânci cât poți, culegi cât vrei, plătești cât trebuie!”.
- ”Știu ce marfă am și ce muncă este în spate”
Viitorul afacerii din Valea Albă, Războieni este după modelul unei ferme pe care Mihai a văzut-o, undeva pe lângă București: un loc în care toată familia să aibă ceva de făcut. S-a gândit la asta după ce și-a dus soția la pescuit și ea s-a plictisit după două ore. Și atunci s-a conturat imaginea unui loc cu spații de cazare (căsuțe), un iaz unde bărbații să pescuiască, și plantațiile de zmeură și căpșuni, unde femeile să culeagă. Pentru divertisment și promovare – câmpul de lavandă, cu un leagăn, bicicletă și alte accesorii pentru fotografii.
”Am să organizez un prim eveniment în câmpul de lavandă, în luna iunie, dar cu timpul vreau să implic copiii, să fac ”Școala altfel” la mine la livadă, am discutat deja cu doamna directoare pentru un parteneriat în acest sens. Încă mai sunt copii care cred că zmeura crește în copac și vaca e mov, ca în reclama la ciocolată. Eu sunt foarte atașat de locul ăsta și, dacă până acum am implicat toată familia în dezvoltarea lui, în viitor mi-ar plăcea să implic comunitatea. Vreau să arăt că se poate în România. Am avut multe oferte să plec la muncă în străinătate, să fac bani. Când m-am angajat eu, după ce-am terminat facultatea, aveam salariu de 980 de lei în mână, plăteam 400 de lei chiria și mai aveam și un Matiz. Cu 580 de lei trebuia să mănânc o lună, să întrețin mașina și să fac ocazional câte un drum la părinți. În timp, am ajuns să câștig de 10 ori mai mult. Dar acum vreau să mă desprind, încet, încet de construcții și să ajung eu să angajez 10-15 oameni. Mai e până acolo, dar nu renunț la proiectul meu. Și nici la prețul corect. M-am oripilat când am văzut 6,99 lei kilogramul de căpșuni în supermarket. Bine, n-au niciun gust, dar tot înseamnă bani. Eu am investit doar în primăvara asta 14.000 de lei în răsaduri. Anul ăsta n-am să dau sub 15 lei nici măcar un kilogram. Știu ce marfă am și ce muncă este în spate”.
Cristina Mircea
